2 Corinteni 5
5
Știm, într-adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru✦ trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică.
2
Și gemem✦ în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc,
3
negreșit dacă, atunci când vom fi îmbrăcați✦, nu vom fi găsiți dezbrăcați de el.
4
Chiar în cortul acesta deci gemem apăsați, nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați✦ cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghițit de viață.
5
Și Cel✦ ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a✦ dat arvuna Duhului.
6
Așadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul,
7
pentru că umblăm✦ prin credință, nu prin vedere.
8
Da, suntem plini de încredere și ne place✦ mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.
9
De aceea ne și silim să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.
10
Căci✦ toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca✦ fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Făptura cea nouă
11
Ca unii care cunoaștem deci frica✦ de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredințăm; dar Dumnezeu✦ ne cunoaște bine, și nădăjduiesc că și voi ne cunoașteți bine în cugetele voastre.
12
Cu aceasta nu✦ ne lăudăm singuri iarăși înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă✦ cu privire la noi, ca să aveți cu ce răspunde acelora care se laudă cu ce este în înfățișare, și nu cu ce este în inimă.
13
Într-adevăr, dacă✦ ne-am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne-am ieșit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem.
14
Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit✦ pentru toți, toți deci au murit.
15
Și El a murit pentru toți, pentru ca✦ cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei.
16
Așa că✦ de acum încolo nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii; și chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuși✦ acum nu-L mai cunoaștem în felul acesta.
17
Căci, dacă este✦ cineva în Hristos, este o✦ făpturăa nouă. Cele✦ vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
18
Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care✦ ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării:
19
că, adică, Dumnezeu✦ era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări.
20
Noi dar suntem trimiși✦ împuterniciți ai lui Hristos; și ca și cum✦ Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcați-vă cu Dumnezeu!
21
Pe✦ Cel ce n-a cunoscut niciun păcat El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El✦.
Lábjegyzetek
- 5:17a Sau: zidire.