2 Corinteni 4
Comoara din vasele de lut
4
De aceea, fiindcă avem slujba aceasta✦, după îndurarea✦ pe care am primit-o, noi nu cădem de oboseală,
2
ci am lepădat dedesubturile rușinoase, nu umblăm cu vicleșug și nu falsificăm✦ Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă✦, arătăm adevărul și ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc înaintea lui Dumnezeu.
3
Iar dacă Evanghelia noastră este acoperită, ea este acoperită✦ pentru cei ce sunt pe calea pierzării,
4
anume pentru necredincioși, a căror✦ minte a orbit-o dumnezeul✦ veacului acestuia ca să nu vadă strălucind lumina✦ Evangheliei glorioase a lui Hristos, care✦ este chipul lui Dumnezeu.
5
Căci✦ noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Isus, Domnul. Noi✦ suntem robii voștri pentru Isus.
6
Căci Dumnezeu, care a zis: „Să strălucească lumina din întuneric”a, a strălucit în inimile noastre ca să fim luminați✦ prin cunoașterea slavei dumnezeiești de pe chipul lui Isus Hristos.
7
Comoara aceasta o purtăm în niște vase✦ de lut, pentru ca✦ această putere extraordinară să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi.
8
Suntem apăsați✦, dar nu strâmtorați; descumpăniți, dar nu deznădăjduiți;
9
prigoniți, dar nu părăsiți; doborâți✦, dar nu omorâți.
10
Purtăm întotdeauna✦ în trupul nostru omorârea Domnului Isus, pentru ca✦ și viața lui Isus să se arate în trupul nostru.
11
Căci noi, cei vii, suntem neîncetat✦ dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
12
Astfel că în noi lucrează moartea✦, iar în voi, viața.
13
Însă fiindcă avem același✦ duh de credință, potrivit cu ceea ce este scris – am crezut, de aceea am vorbita – și noi credem, de aceea și vorbim.
14
Și știm că Cel✦ ce L-a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va înfățișa împreună cu voi.
15
Căci toate✦ se petrec în folosul vostru, pentru ca harul✦ mare, căpătat de tot mai mulți, să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.
Trăirea prin credință
16
De aceea, nu cădem de oboseală, ci, chiar dacă omul nostru din afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru✦ se înnoiește din zi în zi.
17
Căci necazurile noastre ușoare✦ de o clipă lucrează pentru noi, peste măsură și peste așteptări, o greutate veșnică de slavă.
18
Pentru că noi nu ne uităm✦ la ce se vede, ci la ce nu se vede, căci ce se vede este trecător, pe când ce nu se vede este veșnic.