1 Cronici 11
David, rege
11
Tot Israelul✦ s-a strâns la David, la Hebron, zicând: „Iată, suntem os din oasele tale și carne din carnea ta.
2
Odinioară, când Saul era rege, tu erai cel care îl scoteai pe Israel la luptă și îl aduceai înapoi. DOMNUL, Dumnezeul tău, ți-a zis: «Tu vei păstori✦ poporul Meu, Israel, și vei fi căpetenia poporului Meu, Israel.»”
3
Astfel, toți bătrânii lui Israel au venit la rege, la Hebron, și David a făcut legământ cu ei la Hebron înaintea DOMNULUI. Astfel l-au uns✦ pe David rege peste Israel, după Cuvântul DOMNULUI, spus prin Samuel✦.
4
David și tot Israelul s-au dus✦ împotriva Ierusalimului, care se numea Iebus, o cetate a iebusiților,✦ care erau locuitorii acelui ținut.
5
Locuitorii Iebusului i-au zis lui David: „Nu vei intra aici!” Dar David a cucerit fortăreața Sionului (anume cetatea lui David).
6
David zisese: „Cel care îi va ataca primul pe iebusiți va fi căpetenie și dregător!” Ioab, fiul Țeruiei, s-a suit primul împotriva cetății și a ajuns căpetenia oștirii.
7
David s-a așezat în fortăreață și de aceea i s-a dat numele Cetatea lui David.
8
A ridicat zidul cetății de jur împrejur, de la Milo, iar Ioab a refăcut cealaltă parte a cetății.
9
David ajungea tot mai mare, iar DOMNUL Oștirilor era cu el.
Vitejii lui David
10
Aceștia✦ sunt căpeteniile vitejilor lui David care l-au susținut la domnie, împreună cu tot Israelul, ca să-l facă rege, după cuvântul✦ DOMNULUI cu privire la Israel.
11
Iată numărul vitejilor lui David: Iașobama, fiul lui Hacmoni, din garda de elită. El a ucis cu sulița trei suteb de oameni, într-o singură luptă.
12
După el, Eleazar, fiul lui Dodo, urmaș al lui Ahoah, unul dintre cei trei viteji.
13
El era cu David la Pas-Damima, unde se strânseseră filistenii pentru luptă. Acolo era un ogor cultivat cu orz. Poporul fugea dinaintea filistenilor.
14
S-au așezat în mijlocul ogorului, l-au apărat și i-au bătut pe filisteni. Și DOMNUL a dat o mare izbăvire.
15
Trei din gărzile de elită s-au✦ coborât la David pe stâncă, în peștera Adulam, când filistenii își așezaseră tabăra în valea✦ Refaim.
16
David era atunci în cetățuie, iar la Betleem se afla o garnizoană a filistenilor.
17
David a avut o dorință și a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?”
18
Atunci, cei trei au pătruns în tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o și i-au dat-o lui David, dar el n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea DOMNULUI.
19
El a zis: „Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca asta! Să beau eu sângele acestor oameni care s-au dus punându-și viața în primejdie? Da, mi-au adus apă, punându-și viața în primejdie.” Și n-a vrut s-o bea. Așa au făcut cei trei viteji.
20
Abișai✦, fratele lui Ioab, era fruntea celor trei viteji. El a luptat doar cu sulița împotriva a trei sute de oameni și i-a omorât; și a ajuns renumit printre ofițerii de elită.
21
Fiind✦ mai cu vază decât ceilalți doi, a fost căpetenia lor, dar nu s-a ridicat la înălțimea primilor trei.
22
Benaia era fiul lui Iehoiada, un războinic din Cabțeel, vestit pentru isprăvile lui. El✦ i-a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apăa, și a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă.
23
Tot el l-a doborât pe egipteanul acela înalt de cinci coți, care avea în mână o suliță ca sulul țesătorilor. Benaia s-a năpustit asupra lui cu un toiag, i-a smuls egipteanului sulița din mână și l-a ucis cu ea.
24
Așa a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și a fost vestit între cei treizeci de viteji.
25
Era cel mai cu vază dintre cei treizeci, dar nu s-a ridicat la înălțimea primilor trei. David l-a pus căpetenia gărzilor lui.
26
Vitejii oștirii au fost: Asael✦, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem;
27
Șamot din Haroda; Heleț, pelonitul;
28
Ira, fiul lui Icheș, din Tecoa; Abiezer, din Anatot;
29
Sibecai, hușatitul; Ilai, urmaș al lui Ahoah;
30
Mahrai din Netofa; Heled, fiul lui Baana, din Netofa;
31
Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea fiilor lui Beniamin; Benaia din Piraton;
32
Hurai, din Nahale-Gaaș; Abiel, din Bet-Araba;
33
Azmavet din Bahurim; Eliahba din Șaalbon;
34
Hașema din Ghizon; Ionatan, fiul lui Șaghe, din Arar;
35
Ahiam, fiul lui Sacar, din Arar; Elifal, fiul lui Ur;
36
Hefer din Mechera; Ahia, pelonitul;
37
Hețro din Carmel; Naarai, fiul lui Ezbai;
38
Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri;
39
Țelec, amonitul; Nahrai din Beerot, care purta armele lui Ioab, fiul Țeruiei;
40
Ira, din neamul lui Ieter; Gareb, din neamul lui Ietera;
41
Urie, hititul; Zabad, fiul lui Ahlai;
42
Adina, fiul lui Șiza, capul rubeniților, și treizeci împreună cu el;
43
Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat din Meten;
44
Ozia, din Aștarot; Șama și Ieiel, fiii lui Hotam, din Aroer;
45
Iediael, fiul lui Șimri și Ioha din Tiț, fratele său;
46
Eliel din Mahavim; Ieribai și Ioșabia, fiii lui Elnaam; Itma, moabitul;
47
și Eliel, Obed și Iaasiel din Mețobaia.
Lábjegyzetek
- 11:11a Pe numele său adevărat, Ișbaal (vezi nota de la 2Sam. 23:8).
- 11:11b Sau: 800, conform 2Sam. 23:8.
- 11:13a Textul sursă (2Sam. 23) folosit de cronicar a suferit o haplografie (reducere), drept care informațiile din 2Sam. 23:9-11 nu se mai regăsesc în 1 Cronici. Autorul a pus isprava lui Șama pe seama lui Eleazar.
- 11:22a Ebr. bor denumește în context un bazin de piatră, o cavitate săpată în stâncă și folosită la colectarea apei pluviale.
- 11:27a Emendare după 2Sam. 23:25. TM: ebr. harori. După numele lui Șamot, lipsește din listă „Elica din Harod”.
- 11:34a Sau: „Iașen”, conform 2Sam. 23:32.
- 11:40a Sau: „din Iatir” (Ios. 15:48), din tribul Ietur (Gen. 25:15).