Logo myBible myBible
Mon compte
Versiunea Dumitru Cornilescu
Commentaire

Psalmii 32

32 Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!
2 Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!
3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4 Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)
5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Oprire)
6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.
7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Oprire)
8 „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
9 Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.
11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!
LIVRE
CHAPITRE
Version
Română
English
Magyar
Español
Italiano
Paramètres de lecture
Taille de police
Famille de police
Notes de bas de page
Numéros et titres
Icônes de commentaire
Références croisées
Signaler une erreur
Commentaire Biblique: 0
Quel est le problème ?
Plus
Langue
Apparence

Cet élément n'est pas disponible pour l'instant.