Așteptarea

Angela a șters cu prosopul oglinda plină de aburi din baie, ca să poată să vadă cum își piaptănă cele câteva șuvițe de păr rămase după ședințele ei de chimioterapie. Doctorii sperau că medicamentele îi distruseseră cancerul, și toată lumea a oftat de ușurare că a ajuns să mai sărbătorească încă o zi de naștere.

Acum, când se pregătea de petrecere, se gândea dacă să își poarte peruca sau să adopte o înfățișare mai șic și să își arate capul chel, așa cum o tachinaseră prietenii ei să încerce. Acum un an îmi făceam griji că nu îmi stă părul bine, se gândi ea. Acum nu mai are ce să stea.

Oglinda se aburi din nou. Angela a șters-o iarăși, de data aceasta ca să se uite la ochii ei. Mă întreb dacă peste un an voi mai fi în viață.

Citește Romani 8:18-27

De ce nu dispar problemele pur și simplu?

Viața nu este un serial de comedie, în care fiecare problemă se încheie cu îmbrățișări, zâmbete și scuze în jumătate de oră. Iar viitorul este ca o oglindă aburită. Este greu să vezi ceva clar, dar trebuie să încerci.

Dumnezeu îți făgăduiește o veșnicie în ceruri, fără pericole, moarte, boli, dureri sau neplăceri (Apocalipsa 21:1-8).

Aici însă viața poate fi un adevărat dezastru. Lumea se destramă și este plină de plânsete. Credincioșii suspină în așteptarea unei lumi perfecte. Creația însăși – tot ce a făcut Dumnezeu – suspină ca o femeie în durerile nașterii, strigând de frustrare pentru a da naștere unei planete noi, desăvârșite. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu suspină în timp ce Se roagă („mijlocește”), pentru ca voia desăvârșită a lui Dumnezeu să se împlinească în noi.

Iată partea pe care nu o vedem. Ceea ce vedem însă este că lumea este stricată. Cea mai bună viață nu este nici pe departe perfectă. Oamenii păcătuiesc, și creația produce lucruri precum țânțari, uragane și cancer. În cel mai rău caz, viața este cumplită. Și oricâte eforturi am depune să o rezolvăm, nu facem decât să folosim o perucă. Acoperă problema, dar nu ajută la refacerea părului.

Problemele noastre nu vor fi pe deplin rezolvate până la „înfierea” noastră la sfârșitul timpului, când Dumnezeu clatină lumea, când elimină ce este rău și desăvârșește ce Îi aparține. La aceasta sperăm. Aceasta este ceea ce ne-a promis Dumnezeu când am devenit credincioși.

Așa că așteptăm.

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. Romani 8:18