martes, 24 diciembre 2019
FERICIREA ESTE O RĂSPLATA MERITATĂ
LUCA 14,13.14 - Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească, dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.
Bucuria este prezentă aproape la fiecare masă când prietenii sunt împreună. Gândul că la următoarea ocazie gazdele actuale vor fi oaspeţi bine trataţi, le dă curaj acestora să suporte cu bine inconvenientele şi cheltuielile necesare. Dar atunci când masa are participanţi de la care nu se poate aştepta o revanşă, lucrurile stau puţin altfel. Parcă entuziasmul gazdelor nu este prea înflăcărat. În asemenea situaţii sunt necesare alte gratificaţii decât recompensa directă. Despre acest fel de răsplată a vorbit Mântuitorul la masa unui fariseu binevoitor.
Motivaţia celui care oferă hrană cu bucurie celui în nevoie, deşi ştie că nu va primi nici o răsplată, este faptul că aceşti neajutoraţi sunt fraţii lui Isus Hristos. La arătarea Sa pe norii cerului, El le va aduce moştenirea care le-a fost pregătită de la întemeierea lumii şi-i va face fericiţi pe vecie.
Doamne, dă-ne bucuria de a-i sluji pe semeni ca şi când Ţie Ţi-am face toate aceste lucruri!
LUMINA LUMII, ZI DE ZI
„Puterea iubirii se dovedeşte în toate actele Lui de vindecare şi numai dacă suntem părtaşi, prin credinţă, la această iubire putem fi unelte pentru lucrarea Lui. Dacă neglijăm să ne unim cu Hristos, curentul de energie dătătoare de viaţă nu poate să se reverse în valuri bogate de la noi la oameni.” (pag. 771)
PRACTIC: Oferă un dar sau un ajutor unui om care nu va putea să-ţi răsplătească în această viaţă.
IMPORTANT: Răsplata binefacerii este în slavă.