Logotipo de myBible myBible
Mi cuenta

domingo, 22 diciembre 2019

CEI NEÎNŢELEŞI VOR FI APRECIAŢI

MATEI 5,11 - Ferice de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!

Pentru Petru nu a fost uşor să suporte presiunea cuvintelor batjocoritoare ale unei simple servitoare, care încerca să atragă asupra lui atenţia dispreţuitoare a celor din jur. Iar cântatul cocoşului nu a făcut decât să agraveze starea sa sufletească.
După cincizeci de zile, Petru era în măsură să se confrunte cu mai marii poporului şi să mărturisească, având deplină convingere, despre Numele mai presus de orice nume. Prezenţa Duhului Sfânt în viaţa sa era o sursă de putere, siguranţă şi fericire. Mai târziu, putea să doarmă liniştit în închisoare, pentru că mintea şi inima sa erau invadate de adevărata bucurie a mântuirii şi a credinţei.
Aprecierile celor răutăcioşi, că apostolii ar fi beţi în timp ce aceştia predicau Evanghelia în felurite limbi, se pare că nu i-au incomodat prea mult şi nu i-au făcut să sufere. Bucuria cerului era prea mare pentru ca aceste mici inconveniente să-i mai poată supăra. Ei erau cu adevărat fericiţi.
Dă-ne, Doamne, bucuria mântuirii pentru a depăşi cu linişte sufletească adversităţile inevitabile ale purtării Numelui Tău!

LUMINA LUMII, ZI DE ZI
„...Hristos a venit să vindece pe bolnavi şi să vestească eliberarea celor luaţi captivi de Satana. El era izvorul sănătăţii şi al puterii. Dădea din însăşi viaţa Sa celor bolnavi, suferinzi şi stăpâniţi de demoni. Nu alunga pe nimeni care venea la El după putere vindecătoare.” (pag. 770)

PRACTIC: În această perioadă a cadourilor, gândeşte-te la lucruri simple, cu efecte puternice, prin care îi poţi face pe alţii fericiţi.

IMPORTANT: Bunătatea trebuie arătată în orice vreme, dar mai ales astăzi.

Más
Idioma
Apariencia

Este elemento no está disponible ahora.