venerdì, 20 dicembre 2019
CEI PAŞNICI AU PARTE DE BINECUVÂNTARE
MATEI 5,9 - Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Spiritul împăciuitor nu este doar o aparenţă de neagresivitate şi calm. Făcătorii de pace au spiritul împăcării din abundenţă în inima lor. În gesturile lor se vede ceea ce le caracterizează de fapt întreaga fiinţă. Ei au acest spirit de la Cel care este Domn al păcii.
Cei împăciuitori sunt mai mult decât nişte oameni care s-au născut cu o înclinaţie naturală spre negociere şi toleranţă. După ce aceştia au primit de la Dumnezeu o inimă nouă, ei se străduiesc, în fiecare zi, să cultive o atitudine plină de har în relaţiile cu cei din jur. Ei au devenit fii ai lui Dumnezeu şi prin răscumpărare, nu numai prin naştere firească. Aceştia sunt serios preocupaţi de dezvoltarea lor spirituală şi exprimă din ce în ce mai mult caracterul divin în viaţa şi în faptele lor.
Pe măsură ce contemplă frumuseţea divină, fiii credinţei oglindesc această frumuseţe spre cei din jur. Dumnezeu este onorat prin manifestările lor, iar situaţiile dificile prin care ar trece nu le pot umbri bucuria şi bunătatea din priviri şi cuvinte.
Cu faţa întoarsă către Tine, fă-ne astăzi să umblăm asemenea Ţie şi să ne manifestăm ca unii care trăim în prezenţa Tal
LUMINA LUMII, ZI DE ZI
„Duhul şi mireasa zic: 'Vino!' Şi cine aude să zică: 'Vino!' (Apoc. 22,17). Cel care aude trebuie să repete invitaţia. Oricare ar fi chemarea pe care cineva o are în viaţă, cea dintâi grijă a lui va fi să câştige suflete pentru Hristos.” (pag. 768)
PRACTIC: Când te-ai supărat ultima dată fără motiv? Ce poţi face pentru a nu te mai simţi jenat de propriile cuvinte tăioase?
IMPORTANT: Numai Dumnezeu poate schimba inima.