Sigla myBible myBible
Contul meu

duminică, 15 decembrie 2019

FERICITĂ ESTE ÎNTRISTAREA DIN MOTIVE BINECUVÂNTATE

MATEI 5,4 - Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Cei ce plâng au motive temeinice să se manifeste astfel. Natura acestor motive face ca plânsul să fie urmat de uşurare sau de disperare. Cum putem să ne dăm seama de natura acestor motive?
Dacă plângem cu faţa îndreptată spre Dumnezeu, vom putea discerne îndată ce fel de amărăciune simţim. Dacă suntem întorşi cu faţa către cele trecătoare, s-ar putea să ne cufundăm în confuzie şi disperare.
Când nevasta lui Lot a privit cu îngrijorare spre lucrurile personale, peste care tocmai se cobora focul nimicitor din cer, durerea ei s-a transformat în revoltă faţă de acest procedeu divin. Dumnezeu ar fi dorit s-o scutească de această durere, sugerându-i să privească spre izbăvirea care se afla înaintea lor. Întoarsă cu spatele spre Dumnezeu, această femeie nu a mai putut fi mângâiată de pierderea suferită.
Fiul rătăcitor a reuşit să se întoarcă spre casa părintească şi, în ciuda condiţiei de mizerie în care se afla, plânsul lui a devenit drumul celei mai frumoase deveniri. Curând, avea să fie surprins şi copleşit de sărbătoarea neaşteptată de acasă.
Doamne, întorşi cu faţa către Tine ne spunem durerile şi amărăciunile acestei dimineţi, pentru a începe să discernem mâna Ta, care ne ridică povara şi care ne pregăteşte sărbătoarea de bucurie.

LUMINA LUMII, ZI DE ZI
„Dar [Petru] nu putea să câştige nimic luând-o la fugă înaintea Domnului. Isus îl îndemnă: 'Vino după Mine. Nu alerga înaintea Mea. Aşa nu vei da singur piept cu ostile lui Satana. Lasă-Mă să merg Eu înaintea ta şi nu vei fi înfrânt de vrăjmaş.” (pag. 761)

PRACTIC: Când priveşti la neajunsurile vieţii, stai cu faţa spre Dumnezeu, pentru a începe să înţelegi sensul acestora.

IMPORTANT: Mângâierea divină vine numai dacă este căutată intenţionat.

Mai mult
Limbă
Aspect

Conținutul nu este disponibil momentan.