myBible logó myBible
Fiókom

2020. április 30., csütörtök

Cancer la pleoape!

Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa. – Deuteronomul 31:6

Eram în stare de șoc! Cu câteva clipe în urmă mi se spusese că era posibil să sufăr de un cancer de piele bazocelular la pleoapa de jos a ochiului drept! Cât de înspăimântătoare era pentru mine această veste!

Am fost trimisă la un medic oncolog oftalmolog pentru a mi se face o biopsie de confirmare. Acolo mi s-a spus că da, aveam un carcinom bazal pe pleoapa ochiului. Acesta trebuia îndepărtat pe cale chirurgicală, procedură urmată de o a doua operație, pentru reconstruirea pleoapei.

În acel moment, mi-am amintit că adesea mi-am scărpinat ochiul până am simțit că pleoapa aproape mi se întorsese invers. Deoarece nu mă vedeam foarte clar în oglindă, nu observasem că acest cancer deja îmi luase genele de la acea pleoapă. Dar de îndată ce am început să bănuiesc că ceva nu mergea deloc bine, o privire mai atentă în oglinda care mărește mi-a confirmat ceea ce nu văzusem până atunci.

Deși nu îmi doream operația, trebuia să îmi fie îndepărtat cancerul de piele, pentru a-l împiedica să se răspândească. I-am cerut lui Dumnezeu în rugăciune să mă călăuzească în această încercare. I-am spus că era prea mare încercarea, că nu puteam să o trec singură. Nu știam la ce să mă aștept sau cum aveau să decurgă lucrurile. Cum urma să arate ochiul meu după toate operațiile?

Vă pot asigura că Dumnezeul nostru răspunde rugăciunilor. După ce am așezat această problemă în mâinile Sale, am văzut că Domnul lucrează în dreptul meu. Operațiile au fost programate foarte repede, în luna care a urmat după biopsie. Am fost trimisă la unul din cei mai buni chirurgi pentru pleoape din oraș. (Nici măcar nu am știut că există astfel de chirurgi!) Pur și simplu, am văzut că Dumnezeu a stabilit detaliile pentru mine și m-a călăuzit la fiecare pas. El chiar i-a ajutat pe sora mea și soțul ei să mă îngrijească după toată această încercare. Ei locuiau mai aproape de Vancouver decât mine și mi-au oferit o cameră gratis și hrană în cele șase săptămâni în care a trebuit să fiu consultată de specialiști.

Sora mea mi-a spus că am fost „curajoasă.”

Dar știam în inima mea că nu eu eram cea curajoasă, ci eu m-am bizuit pe Dumnezeu și pe făgăduința Lui că va fi cu mine până la capăt. Rezultatul? Totul a decurs atât de bine, încât majoritatea oamenilor, când mă privesc, nici nu își dau seama că am avut o operație!

Dumnezeu este credincios! Și tu poți cunoaște credincioșia Lui!

Martha „Marty” Cunnington

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.