2020. április 28., kedd
Povestea trandafirului
Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. – Isaia 53:11
De-a lungul secolelor, probabil că nu a existat o altă floare care să fi captivat imaginația poeților, a muzicienilor și a romancierilor cum a făcut-o minunatul trandafir. Acesta a devenit un simbol universal al dragostei curate și al devotamentului trainic. Mulți s-au hotărât să cultive această frumoasă floare, vrăjiți de frumusețea ei, de culoarea ei caleidoscopică și (cel puțin în cazul unor specii) de parfumul său îmbătător. În urmă cu câțiva ani, am hotărât și eu să încerc să înfrumusețez grădina bisericii din Tesalonic plantând nu unul, ci o sută de trandafiri.
Nu aveam bani disponibili pentru a cumpăra plante, așa că trebuia să plantez eu trandafiri din lăstari. În primul rând, aveam nevoie de tufe de trandafiri potrivite. Am început să colind prin parcuri și să trag cu ochiul la grădinile din jur în căutarea celor mai frumoși trandafiri, în cât mai multe culori posibile. Nu după mult timp, zeci de butași de trandafiri – fără frunze, cam de cinci centimetri și care nu dădeau niciun semn al potențialului pe care îl aveau – au fost plantați în sol, nu foarte adânc, sub câte un borcan.
Soarele și-a pierdut tot mai mult din putere și vremea rece s-a instalat pentru iarna macedoneană friguroasă. Oare puteau supraviețui rămurelele mele de trandafir? A venit primăvara, dar butașii nu dădeau niciun semn de viață. Cel puțin nu până în ziua în care, pe nesimțite, micii lor „ochi” au început să se deschidă sub forma unor frunze fragile. Trandafirii mei erau în viață! După multe săptămâni, când deja aveau mai multe frunze, au început să își formeze rădăcină și atunci am putut să îi mut în rondul de flori. Câteva luni mai târziu, bobocii micuți au ajuns în faza finală a miraculoasei transformări – nașterea unor noi tufe de trandafiri în toată splendoarea lor.
În acel an, când am „dădăcit” micii mei trandafiri, am înțeles mai pe deplin grija continuă, plină de răbdare și iubire pe care Isus o are pentru noi, copiii Săi. El ne călăuzește pas cu pas de la un început urât, nepromițător și păcătos până în punctul în care El poate vedea frumusețea caracterului Său glorios pe deplin reflectată în noi. Când am venit prima dată la El, noi nu aveam nimic să Îi oferim în afară de nevoia noastră disperată și de neajutorarea noastră. Totuși, într-o zi, doar prin har, inima Lui va fi plină de bucurie când va prezenta înaintea Tatălui Său ceresc încă un copil al dragostei Sale salvatoare, care reflectă în mod minunat caracterul Său – spre slava Sa – în toată veșnicia.
Revel Papaioannou