Haos!

Și peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare! – Galateni 6:16 

În urmă cu câțiva ani, mă aflam într-un tur prin Europa și mi-a fost dat să văd haosul suprem pe străzile Romei. Pe o autostradă cu trei benzi pe sens erau cinci coloane de mașini. De fapt, nu prea se puteau vedea liniile de demarcație între benzi, dacă într-adevăr existau. Curând, am încetat să mai tresar când cineva ne tăia direct calea, ieșea direct în banda plină de trafic (cu mașini care mergeau) sau când cineva hotăra să întoarcă mașina în mijlocul traficului aglomerat. La urma urmei, părea că nimeni nu lovește pe nimeni. Am cerut în ajutor câteva zeci de îngeri care să meargă în jurul nostru.

Apoi a venit prima intersecție majoră – între cincizeci și o sută de mașini înghesuite în acea intersecție, ca sardinele în conservă. Mașini care mergeau în toate direcțiile! Am tresărit de groază și m-am mirat că oamenii totuși reușeau să meargă undeva. Din nou, am fost uimită de numărul mic de accidente din moment ce semafoarele păreau să fie doar niște ornamente stradale.

În cele din urmă, ghidul nostru ne-a dezlegat misterul: „Ei au propriile reguli de circulație pe drum,” a explicat el. „Există reguli nescrise, dar toți localnicii le cunosc și le aplică. Problema apare când intră în trafic un străin care nu cunoaște aceste reguli. Atunci încep claxoanele și mâinile scoase pe geam. Atunci situația devine periculoasă și au loc accidente.”

Haosul se pare că, de fapt, nu era haos. Existau reguli – nescrise – dar existau și, dacă erau urmate, totul decurgea normal. Cred că erau asemenea regulilor lui Dumnezeu. Acestea nu sunt scrise pe panouri, dar le putem găsi în Cuvântul Său. Atât timp cât aceste reguli sunt urmate, lucrurile decurg normal. Dacă însă există numai o persoană care să nu urmeze această ordine, un singur „șofer” rău, se poate crea un adevărat haos.

Uneori suntem ispitiți să credem că Dumnezeu a lăsat această lume în haos. Totuși, când am intrat pe autostrada care ducea către aeroportul din Roma, ceva mi-a reamintit că nu este așa: am văzut doi cedri falnici din Liban stând drepți, câte unul de fiecare parte a drumului, de parcă acești copaci falnici păzeau „cetatea veșnică a Romei.” Parcă ei Îl simbolizau pe Dumnezeul nostru care stă neîncetat să Își păzească lumea. „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi”, ne-a făgăduit El (Evrei 13:5).

Asta înseamnă că El este cu noi în Roma, Toronto, Los Angeles, Singapore, Brazilia sau oriunde ne-am afla în lumea Lui mare – astăzi și întotdeauna.

Dawna Beausoleil