Motivată (I)

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” – Luca 10:41,42

Modul în care Hristos o descrie pe Marta îmi amintește de mine. Sunt sigură că multe dintre voi vă regăsiți în această descriere. Uneori avem impresia că viața este atât de aglomerată și că de pretutindeni apar tot mai multe cerințe. Cum am putea găsi timp să ne mai și relaxăm?

Tatăl meu vitreg m-a învățat multe lecții, inclusiv ce înseamnă să muncești din greu, ce sunt perseverența și lupta pentru excelență. Probabil că nu și-a propus să mă învețe toate aceste lucruri – și nu pot spune că le-a aplicat pe toate în viața lui – dar acestea sunt câteva lecții pe care le-am învățat încă din copilărie, pe când eram în grija lui.

Din nefericire, el nu m-a învățat temperanța și echilibrul. Deși el a decedat în urmă cu mai mulți ani și de la vârsta de șaisprezece ani nu mai sunt în grija lui, încă pot să îi aud uneori vocea ca un ecou în mintea mea. Poate că nici măcar nu mai este vocea lui, ci doar un tipar adânc înrădăcinat în gândul și comportamentul meu, modelat de cuvintele și comportamentul lui față de mine.

Parcă nimic din ceea ce făceam eu nu era suficient de bun pentru tatăl meu vitreg. Eram o elevă de nota 10. Totuși, dacă la un examen se mai dădeau și puncte în plus și se întâmpla ca eu să nu le primesc, doar nota 10 nu era suficientă. Dacă luam 9,80 la un test în loc de zece, nu era suficient de bine pentru el.

„De ce nu ai luat zece?” „De ce nu te-ai descurcat mai bine?” Ești atât de proastă!”

Aceste cuvinte, pe lângă abuz și alte lucruri care s-au întâmplat în perioada mea de creștere, m-au făcut să lupt pentru perfecțiune educațională și, totodată, m-au determinat să țin sub control singurul lucru pe care îl puteam controla – mâncatul. Am devenit anorexică, dar aveam note perfecte! Am învățat să ascund durerea pe care o simțeam emoțional, fizic și spiritual. Am învățat să pun masca zâmbetului pe față și să alerg mai departe.

Cuvântul să alerg mă face să mă gândesc la o altfel de alergare – una mai bună – un fel de alergare pe care trebuie să mă concentrez: „alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:14). Doar El ne poate ajuta să găsim echilibrul în viața noastră.

Samantha Nelson