Urgența de 1 aprilie

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. – Filipeni 4:6,7

Într-un an, în timpul vacanței de primăvară, ziua de 1 aprilie s-a dovedit a fi ne­obișnuit de furtunoasă și ploioasă. Cu două zile înainte, luasem avionul până acasă, la St. Thomas, pentru a o însoți pe mama, care fusese spitalizată recent și urma să fie transportată cu elicopterul de la terapie intensivă la un spital din Miami, Florida.

Deoarece avea respirație sporadică și aritmie (Afib), ea a trebuit intubată pe perioada zborului. O formațiune în plămânii ei (țesut cicatrizat în urma pneumoniei sau, deloc de dorit, chiar ceva mai grav) părea să fie cauza problemelor ei medicale. În drumul nostru spre aeroport, în ambulanță, am trecut pe lângă o altă ambulanță, implicată într-un accident auto cauzat de furtuna puternică.

Deși ploaia ne-a împiedicat să ne îmbarcăm imediat în micuțul elicopter, personalul medical a reușit să o acopere pe mama pentru a nu se uda când a fost dusă la elicopter. Eu am stat chiar în spatele copilotului, lângă targa mamei și vizavi de cei trei medici, care stăteau și ei destul de înghesuiți pe partea dinspre pilot. M-am rugat în timp ce elicopterul se înălța clătinându-se printre norii groși și negri, bătuți de ploaie și de vânt, spre lumina soarelui. Când elicopterul s-a stabilizat, I-am mulțumit lui Dumnezeu și am ațipit. Dintr-odată, am fost trezită de niște sunete ciudate. Aparatul care monitoriza respirația mamei s-a oprit.

Asistenta l-a lovit de câteva ori. A repornit, apoi s-a oprit din nou. Asistenta a încercat să înlocuiască un cablu, dar acesta era blocat. Medicii au încercat să rezolve problema, apoi copilotul și, în cele din urmă, și pilotul. Dar cablul era blocat. Asistenta a început să o ventileze cu balon (adică manual). Trecuseră doar două ore și jumătate din zborul de cinci ore. Cred că visez, am zis în sinea mea. Nu se poate întâmpla așa ceva!

Doamne, ai spus că nu ne dai mai mult decât putem duce! Să le cer să se întoarcă la St. Thomas? Să oprească în Puerto Rico? Am simțit cum pacea lui Dumnezeu vine asupra mea și m-am liniștit, am primit asigurarea că trebuie să continuăm zborul. În mod miraculos, aparatul care monitoriza inima mamei a rămas constant pe toată durata celor trei ore de zbor rămase.

Astăzi mama este în viață, ageră și se simte bine după problemele avute atunci cu pneumonia, trei săptămâni de intubare și luni de zile petrecute la recuperare.

Fie ca pacea lui Dumnezeu să fie cu noi când trecem prin furtunile vieții!

Wanda Van Putten-Allen