Biserica din pădure

Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă. (...) El împlinește dorințele celor ce se tem de El. – Psalmii 145:18,19

În fiecare an, primăvara devreme, mica noastră biserică planifică o ieșire pe care o numim „biserica din pădure”. Planificăm un program de închinare sâmbăta dimineața în natură, urmat de un picnic. Suntem privilegiați să putem ieși foarte aproape de noi, la pădurea națională Pisgah. În acest parc sunt multe mese pentru picnic, un pavilion întins și o pajiște superbă. Este locul ideal în care să ne putem închina Dumnezeului nostru Creator într-un cadru natural, pe care chiar El l-a creat pentru noi.

În acest an când am rezervat pavilionul, mai era disponibilă doar o sâmbătă, așa că am rezervat-o. Când a apărut anunțul în buletinul bisericii, toți au fost entuziasmați. Le-am sugerat membrilor să se îmbrace lejer, să își aducă un scaun confortabil, hrană pentru picnic și o inimă veselă. Totuși, prognoza meteo pentru următoarele șapte zile era nefavorabilă – 70% șanse de ploaie. Am început să mă rog la Dumnezeu. Doamne, Te rog, fă să avem vreme frumoasă! Nu contează că nu va fi soare tot timpul, dar măcar să nu toarne cu găleata constant. Îți mulțumesc și facă-se doar voia Ta!

Soțul meu verifica prognoza meteo în fiecare zi și parcă situația părea mai roz pe măsură ce trecea timpul. Vinerea, șansele de ploaie erau la 25%. Eram foarte încurajată.

Ziua stabilită pentru plecare era deprimantă și cu ceață, dar eu eram totuși optimistă. Ne-am trezit dimineața devreme, ne-am strâns scaunele, am pus mâncarea, fețele de masă verzi și vazele pentru flori. Pe măsură ce membrii bisericii soseau, soarele a început să își facă loc printre nori. A început serviciul de închinare și soarele călduț a continuat să își facă simțită prezența. După un program foarte frumos, am început să punem mâncarea pe mese și ne-am bucurat de sărbătoarea culinară pe care o pregătiseră bucătăresele. Am avut părtășie unii cu alții, cu familia bisericii și cu vizitatorii. După-masă, toți au început să își strângă lucrurile și mâncarea rămasă și ne-am îndreptat spre case. Atunci când cineva a remarcat că vremea a fost frumoasă pentru noi, m-am grăbit să îi spun că mai mulți dintre noi, inclusiv vecina mea, am stăruit la Tatăl nostru ceresc să ne dea vreme bună. Stropii de ploaie au început să cadă tocmai în momentul în care noi ne puneam lucrurile în mașină.

Adunarea noastră a avut o dovadă de netăgăduit că lui Dumnezeu Îi pasă și că El răspunde la rugăciunile celor ce se tem de El.

Rose Neff Sikora