Logo myBible myBible
Il mio account

venerdì, 27 marzo 2020

Bârfa înseamnă cuvinte care rănesc

Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de rău pe un frate sau judecă pe fratele său vorbește de rău Legea sau judecă Legea. Și, dacă judeci Legea, nu ești împlinitor al Legii, ci judecător. – Iacov 4:11

Limba poate face foarte mult rău. Poate distruge prietenii, poate cauza neînțelegeri și poate pune un zid între frați și surori. Trebuie să fim totdeauna conștienți că ceea ce spunem și modul în care criticăm pot produce stricăciuni și dezbinare. Este mai bine ca unele lucruri să nu fie spuse.

În grupul nostru de la misiunea femeii eram treizeci de femei. În fiecare sâmbătă ne întâlneam și apoi seara mergeam la una dintre noi acasă, unde petreceam timp împreună.

Totul a fost bine în grupul nostru de rugăciune până când una dintre doamne a început să critice, să bârfească și să râdă de doamnele care se implicau activ în grup. Prin aceasta, ea le-a supărat pe câteva doamne din grup. Nu se mai simțeau bine și au început să se descurajeze și să nu mai participe. Încetul cu încetul, grupul a ajuns la doar trei sau patru membre. Într-una din zile, am vorbit cu această femeie despre bârfele ei și despre faptul că râdea de cei care făceau lucrarea lui Dumnezeu și, prin aceasta, ea dăuna lucrării Lui și rănea oamenii. Am sfătuit-o să îi încurajeze pe ceilalți, nu să îi critice.

Da, trebuie să fim atenți la ce le spunem celorlalți. Cineva zicea: „Doar un lucru e la fel de dificil ca pusul oului înapoi în coaja lui, și acela este retragerea unui zvon.” Bârfa are capacitatea de a distruge, deoarece adesea este subtilă. Totuși, e greu să nu te lași acaparat de o discuție când cineva spune: „Ai auzit că...?” Noi nu trebuie să credem tot ce auzim. Se spune că, de obicei, „o bârfă face dintr-un mușuroi un munte, adăugând noroi”. Unele cuvinte nu sunt potrivite – sau corecte – pentru a fi rostite. De asemenea, trebuie să fim conștienți că aceia care vin să ne spună bârfe ne vor bârfi, fără îndoială, și pe noi mai târziu.

A avea gura plină de bârfe nu este un lucru cu care să ne mândrim. Isus a spus: „Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). Bârfa distruge credibilitatea. Dar Dumnezeu ne poate ierta și ne poate restabili credibilitatea. (Rick Smith, „Sermon: Taming the Tongue – Matthew 12”, LifeWay, 1 ian. 2014, https://www.lifeway.com/en/articles/sermon-taming-the-tongue-matthew-12.)

Doamne, vindecă-ne de cuvintele dureroase! Fie ca dragostea Ta să curgă în inimile noastre.

Shakuntala Chandanshive

Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.