Joaca de copil și consecințele

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. – 1 Corinteni 13:11

Când eram mică, eu și cei trei frați ai mei mai mici ne jucam cu copiii de prin vecini. Mergeam cu bicicleta, ne făceam noi mașinuțe, mergeam cu rolele și ne jucam de-a v-ați ascunselea.

Uneori ne aventuram într-o zonă din pădurea din apropierea școlii unde era și un pârâu. În acel pârâu căutam mormoloci, alergam broscuțele, mergeam pe pietre sau săream. Într-o zi, am mers într-o zonă de lângă pârâu unde nu ne jucam prea des. Acolo era o bordură înaltă de un metru și jumătate. După bordură, jos, erau scânduri de diverse mărimi. Provocându-ne între noi, prietenii mei au început să sară de pe bordură, să vadă cine putea sări cel mai departe și putea ateriza fără să cadă. Pentru că mie îmi era prea frică să sar, ei au hotărât să mă „ajute”, luându-mă de mâini și de picioare și ducându-mă pe margine, de unde amenințau să mă arunce. Pentru că eu țipam și mă zbăteam puternic, nu au reușit să mă prindă foarte bine și au renunțat. Am alergat spre casă plângând.

Mama, văzându-mi ochii roșii, m-a întrebat care era problema. I-am povestit totul. Ea i-a chemat pe părinții prietenilor mei și le-a spus de salturile copiilor lor de pe bordură, menționând că amenințaseră să mă arunce și pe mine, pentru că eu, din cauza fricii, nu săream la fel ca ei. Sunt sigură că au avut probleme după aceea sau au pus capăt prieteniei noastre tocmai din această cauză. Cu toții am făcut prostioare sau lucruri periculoase în copilărie, adesea fără să ținem seama de consecințe. Eram doar niște copii care se distrau. Dar, pe măsură ce am crescut, am încetat să mai facem acele lucruri copilărești, deoarece am văzut că orice lucru are și consecințe: mai mici, mai grave sau chiar mortale.

Cam așa sunt și experiențele noastre religioase. Copii fiind, noi nu am înțeles multele consecințe ale comportamentului nostru nesăbuit, iar ca adulți, poate că ne-am dat seama, dar nu ne-a păsat. Comportamentul nesăbuit, deciziile iraționale și alegerile copilărești, toate ne-au modelat viața.

Totuși, ca adulți creștini, noi am văzut care sunt capcanele și acum alegem căi mai sigure, alternative mai bune și luăm decizii mai responsabile, care să nu aibă consecințe devastatoare sau să ducă la condamnare veșnică.

Pe măsură ce continuăm să creștem în umblarea noastră spirituală, haideți să recunoaștem că cea mai bună decizie este să lăsăm în urmă lucrurile copilărești!

Iris L. Kitching