Luminile orașului

Cetatea n-are trebuință nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu și făclia ei este Mielul. – Apocalipsa 21:23

Cineva mi-a trimis recent un montaj video de patru minute cu apusul din Los Angeles, urmat de frumusețea din timpul nopții, când toate luminile orașului erau aprinse. Totuși, un segment de patru secunde din acel montaj m-a luat prin surprindere. Era o imagine aeriană a unui grilaj alcătuit din străzile luminate desfășurate pe mai mulți kilometri. Parcă totul a prins viață când pe acel grilaj au început să lumineze panglici vii de diamant lichid, alcătuit dintr-un milion de lumini de la farurile mașinilor.

Apoi s-a văzut un fulger puternic. M-am dus cu gândul înapoi la ocaziile în care zburasem spre Aeroportul Internațional Los Angeles din zona în care locuiam la acea vreme – în Oregon, în Africa sau în Maryland. Adesea zburam cu bagaj suplimentar, pe lângă cel pe care îl puneam în compartimentul de deasupra scaunelor. Bagaj în inimă: un duh împovărat, teamă, un diagnostic medical înspăimântător, nesiguranță cu privire la uneltirile vreunui coleg de muncă sau o separare maritală. Dar, indiferent de lovitura primită de la viață în clipele de dinaintea zborului spre Los Angeles, întotdeauna am știut că acolo „jos” – undeva printre acele milioane de lumini ale orașului – într-o mașină Buick veche, cumpărată la licitație, era un tată ușor cocoșat, cu riduri și cu părul încărunțit, care venea spre locul de unde să o ia pe fata lui și să o ducă acasă. Acele lumini din noapte întotdeauna îmi dădeau asigurarea că, în curând, totul „avea să fie bine din nou”, cum obișnuia să spună tata. Nimic altceva nu se putea compara cu simțământul de căldură pe care îl aveam când vedeam prima licărire a acestei priveliști – de pe scaunul de la geam de lângă aripa stângă – și știam că aterizarea era la cincisprezece minute distanță.

Probabil că și tu ai avut acel simțământ. Știu că l-ai avut: în răspunsul evident la o rugăciune disperată sau când un cuvânt din partea unui mentor preocupat de tine a sugerat o nouă direcție pentru spiritul tău nestăvilit. Sau momentul în care o făgăduință biblică ascunsă te-a încurajat. Acestea au fost licăriri ale luminilor orașului – lumini din cetatea sfântă, unde locuiește Părintele ceresc, gata oricând să ne vină în ajutor și să ne întâmpine cu făgăduințe reînnoite. La fiecare „reîntâlnire” simțim o căldură în inimă, dându-ne seama din nou și din nou că niciodată nu am fost singuri. El întotdeauna ne-a iubit, ne-a așteptat, ne-a iertat și ne-a urat bun venit, indiferent de ce am făcut sau nu.

Luminile orașului sunt purtătoare ale speranței că într-o zi vom privi în ochii Tatălui nostru când va veni să ne ia acasă cu El, unde totul „va fi bine”.

Carolyn Rathbun Sutton