2020. február 23., vasárnap
Fața Lui minunată
Căutați pe Domnul și sprijinul Lui, căutați necurmat Fața Lui! – 1 Cronici 16:11
Cântam împreună cu biserica imnul „Turn Your Eyes Upon Jesus” (Întoarce-ți ochii spre Isus, n.tr.) și am ajuns la versul care spune „privește la fața Lui minunată”. Atunci mi-a venit în minte o întrebare: Cum pot să fac acest lucru? Această întrebare a stăruit în mintea mea de atunci încoace.
Un mod în care Îi putem vedea fața este citind Cuvântul Său. Dragostea lui Isus este întrețesută în toate relatările biblice despre modul în care El se raporta la copiii Săi în trecut – și chiar și astăzi. Medităm la cuvintele de încurajare, de inspirare și de sfat pe care El le rostește. Ne amintim cum vindeca bolnavii, cum învia morții și alunga demonii. Făcând acest lucru, noi vedem fața iubitoare, plină de grijă și de milă a Mântuitorului. Jertfa Lui supremă pe cruce și făgăduința întoarcerii ne demonstrează dragostea Sa veșnică.
Atunci când ne luăm timp să ne bucurăm de opera mâinii Lui și de frumusețea naturii putem vedea fața unui Creator inteligent. Zilele trecute, în timp ce mă plimbam pe o potecă, am văzut mai multe flori sălbatice. Fiecare avea o formă diferită și o culoare diferită a petalelor și a frunzelor, descoperindu-mi fața Celui care iubește diversitatea și detaliile.
Cerul nopții cu luna în diversele sale etape și cu nenumăratele stele ne arată vastitatea puterii creatoare a lui Dumnezeu. Micuțele lumini ale licuricilor care străpung întunericul îmi aduc zâmbetul pe buze. Făpturile create de El – de la cel mai mic fluturaș și cea mai gingașă vrăbiuță până la maiestosul vultur, până la creaturile mării și uriașul elefant – toate ne arată o față care prețuiește adaptabilitatea, grația și caracterul practic al lucrurilor.
Și oamenii din jur îmi arată fața lui Isus. Cuvintele pline de compasiune rostite într-o situație de criză, privirea aprobatoare pentru un lucru bine făcut și loialitatea unui prieten în situații nesigure reflectă fața Lui. Îngrijitorii care uneori își neglijează propriile nevoi pentru a face viața mai bună pentru pacienții lor; cei care dau din ceea ce au pentru a-i hrăni pe săraci și alții care îi îmbracă pe sărmani sau simt nevoia celor care nu și-ar putea-o îndeplini ei înșiși – cu toții Îl imită pe El. Cei care fac mai mult decât pot pentru a ușura povara unui străin, martirii și apărătorii care se pun în calea pericolului pentru a ne oferi libertate, cu toții oglindesc fața lui Isus.
Noi ce reflectăm astăzi și în fiecare zi? Văd ceilalți fața lui Isus în noi?
Marian M. Hart-Gay