2020. február 21., péntek
Invitația
Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!” – Isaia 30:21
În 1995, Departamentul Misiunea Femeii s-a implicat în lucrarea bisericii din Ghana. Acest departament novice de la sediul bisericii noastre avea nevoie de lideri care să poată îndeplini noile responsabilități. Ca lider în zona mea, am contribuit și eu la pregătirile pentru inaugurarea noului departament trimițând invitații pentru acest eveniment important. Cam în această perioadă stăruiam în rugăciune pentru o problemă personală. Îmi doream ca fiul meu să poată studia pedagogia la un colegiu creștin, dar nu știam cum s-ar fi putut împlini această dorință a mea. Am continuat să mă rog pentru acest lucru inclusiv în momentele în care împărțeam invitații pentru evenimentul destinat doamnelor.
Una dintre invitații i-am înmânat-o președintelui unui proiect misionar din apropiere. Eu și pastorul E.O. Sackey am avut multe discuții despre modul în care avea să se desfășoare ceremonia de inaugurare. După ce am plecat din biroul lui, m-am îndreptat spre locul de desfășurare a ceremoniei, dar am fost oprită de un gând puternic: Întoarce-te și vorbește cu președintele despre studiile copilului tău.
Oare Duhul Sfânt îmi vorbea? Am stat o clipă și am meditat. Apoi m-am întors în biroul pastorului Sackey. Ajunsă acolo, i-am vorbit despre preocuparea mea și despre provocările cu care mă confruntam în privința educației fiului meu, dar și despre dorința mea ca el să urmeze un colegiu creștin pentru a deveni profesor.
– Niciodată nu este prea târziu pentru a face o schimbare, mi-a spus pastorul Sackey.
Am stat o clipă și m-am gândit: Are dreptate. Nu este niciodată prea târziu în viață pentru a face o schimbare. Trebuie doar să ascultăm glasul lui Dumnezeu, să acceptăm adevărul și apoi să acționăm. Dumnezeu va purta de grijă pentru restul. Isus te așteaptă să te pocăiești și să ai o inimă dornică de a se întoarce la El.
Pastorul m-a îndrumat spre biroul de unde puteam primi mai multe informații legate de obiectul rugăciunii mele, care mă împovăra atât de mult. Câteva luni mai târziu, fiul meu a fost contactat de cineva de la colegiul creștin, pentru a merge la un interviu, și a fost acceptat să învețe acolo. Doi ani mai târziu, a fost botezat de pastorul Kwabena Twum.
Duhul Sfânt, care mi-a vorbit când împărțeam acele invitații, ne adresează fiecăreia o invitație. El ne cheamă să participăm la ospăț împreună cu Isus Hristos și cu toți copiii Săi răscumpărați, pe care El îi va duce acasă. Acolo vom fi împreună cu Isus și nu ne vom mai despărți niciodată.
Charlotte Osei-Agyeman