Turma

Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. – 1 Ioan 4:7

Curtea bisericii era plină de gâște canadiene. Câteva erau încă pe terenul de joacă, altele se mutaseră în parcare, pe spațiul verde. Privindu-le, am văzut că, încetul cu încetul, s-au mutat de pe pavajul din parcare în iarba din spatele bisericii. Periodic scoteau sunete. Unele le urmăreau pe altele. M-am gândit cât de mult se asemănau aceste gâște cu unii oameni. Unora le place să se adune în jurul bisericii, dar niciodată nu intră. Alții intră și se alătură unui grup, dar nu participă niciodată la activitățile sau la susținerea bisericii. Nici nu își dau seama cât de mult pierd.

Statisticile arată că 50% din membrii bisericii frecventează regulat biserica. Aproximativ 10 procente se implică activ în activitatea bisericii. Cât de triste sunt aceste statistici! Oare ce pierd cei 90%? Ei au doar o vedere periferică. Văd doar ce se întâmplă la suprafață în biserică. Ei nu interacționează cu grupuri și poate se grăbesc să-i critice pe lideri și să caute nod în papură în orice acțiune și greșeală. Ei nu și-au întins rădăcinile pentru a fi stabili când încercările vor veni în calea lor. Pot fi luați ca pleava dusă de vânt.

Biserica este (sau ar trebui să fie) asemenea unei familii. Uneori în familie mai sunt și probleme; dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, ni le rezolvăm. Nu renunțăm la o căsătorie sau la familie doar pentru că au fost probleme. Ideal ar fi să încercăm să rezolvăm problemele.

Din nefericire, în unele biserici sunt membri care par să fie activi în distrugerea bisericii sau a celor din biserică. Astfel de situații pot fi descurajatoare pentru alți membri care, în consecință, poate vor alege să meargă la altă biserică. Isus a vorbit foarte mult despre importanța adunărilor – turma Lui. El Își dorește ca acestea să fie un mediu sigur și plin de iubire, care să îi poată atrage pe cei suferinzi și răniți. Pavel și Ioan au rezonat cu simțămintele lui Hristos în epistolele lor adresate bisericii.

Faptul că ne ajutăm unii pe alții – ne ridicăm unii pe alții – le aduce vindecare celor răniți și tărie trupului lui Hristos. Avem nevoie de aceste lucruri pentru a putea îndeplini lucrarea pe care Dumnezeu a încredințat-o bisericii în aceste zile din urmă. Susținerea reciprocă le aduce încurajare și pastorilor, care petrec multe ore încercând să îi scoată pe membrii bisericii din groapa disperării, în care oamenii cad atât de ușor când își pierd speranța.

Fie ca toți să fim încurajați în viața de zi cu zi și în viața familiei bisericii!

Peggy Curtice Harris