Dumnezeu are simțul umorului

Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat. – Proverbele 15:15

Cineva spunea cândva că este greu să îți imaginezi un povestitor excepțional care să nu aibă simțul umorului. Isus a fost un povestitor extraordinar și întrezărim simțul umorului foarte ușor în relatările și pildele Lui. De asemenea, eu văd dovezi ale umorului Său în viața mea – chiar și farse.

Eu și mama avem un simț al umorului mai ciudat; întotdeauna găsim ceva de râs, chiar și atunci când ceilalți par să nu găsească nimic. O experiență de neuitat cu mama s-a petrecut când eu eram mică. Biserica noastră organiza o serie de evanghelizări și, în fiecare seară, după întâlniri, familia noastră avea sarcina de a face curat în biserică pentru a o pregăti pentru următoarea întâlnire.

Într-o seară, am mers doar eu cu mama. Întunericul de pe coridorul unde erau birourile ne-a aprins imaginația, pe care am turat-o la maximum.

– Nu-ți face griji, mamă! i-am spus eu mândră. Profesorul de sport ne învață karate și știu exact ce să fac dacă suntem atacate. Dă-mi voie să îți arăt câteva mișcări.

Mama a făcut ochii mari de uimire, dar nu a încercat să mă oprească din demonstrația mea. Crezând că suntem singure în biserică, am alergat cu toată viteza pe coridor și am sărit cât am putut de sus chiar în fața ultimei uși de la birouri strigând: „Kiai!”

Chiar în acel moment a deschis ușa pastorul asistent și aproape că i-am administrat o lovitură de karate în abdomen. Preț de câteva secunde m-a privit neliniștit, după care a închis rapid ușa. Nu știu cine a fost mai traumatizat în urma acelei întâlniri. Eu și mama habar nu aveam ce îi trecea prin cap în acel moment. Era șocat că aproape fusese lovit tocmai când să iasă din birou? Oare îl supărase strigătul și nebunia mea din biserică? Deși exista riscul ca pastorul să își revină rapid din starea de șoc și să deschidă ușa pentru a mă mustra, eu și mama am izbucnit în râs când ne-am uitat una la cealaltă. Suntem sigure că Dumnezeu a anticipat această scenă și a râs în hohote împreună cu noi în acea seară întunecată din casa Lui sfântă.

Mai târziu, când mi-am mai revenit din zăpăceală, realizând că aproape îl lovisem pe pastor, am aflat că nu era supărat. Avea simțul umorului la el în acea seară și acum amândoi putem povesti o experiență amuzantă.

Noi apreciem umorul deoarece, la urma urmei, suntem creați după chipul lui Dumnezeu.

Cathy Payne