Ești celebră?

Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă. – 1 Samuel 16:7

În fiecare dimineață după devoțional pornesc radioul pentru a asculta o emisiune de la un post de radio mai vechi, dar foarte popular. Gazda emisiunii mă ține la curent cu starea vremii și cu ce se mai întâmplă dincolo de ușa mea. Îmi face plăcere să îi trimit e-mailuri referitoare la subiectele interesante despre care vorbește sau doar să trimit câte un comentariu.

Într-o zi, eu i-am trimis un e-mail cu câteva din comentariile mele – printre care am menționat și faptul că el era celebru. Am primit un răspuns din partea lui în care îmi spunea că el nu era celebru, așa cum sugerasem eu. Am căzut de acord că suntem în dezacord.

Cuvântul celebru sugerează faptul că ești cunoscut pentru ceva anume, în principal pentru ceva ce ai făcut sau poate pentru un talent pe care îl ai. Este antonimul unei reputații rușinoase, lucru de care probabil ar trebui să ne ferim.

Atunci am început să mă gândesc la ce înseamnă a fi celebru. Când am organizat petrecerea aniversară a părinților mei pentru cei cincizeci de ani de căsnicie, am colaborat cu o doamnă foarte drăguță la planificarea evenimentului. Nu am menționat nimic despre religia mea. Totuși, în timp ce făceam planuri, ea m-a întrebat dacă sunt creștină. Foarte surprinsă, i-am răspuns: „Da, sunt creștină; de ce întrebați?” Mi-a spus că întotdeauna îi recunoștea pe creștini, datorită faptului că aceștia erau cei mai fericiți și mai plăcuți oameni cu care lucra și că miresele noastre sunt cele mai frumoase.

Aceasta se întâmpla în 1980. Și în ziua de astăzi sunt profund impresionată de ce mi s-a spus în acea zi. Eu eram „celebră”, deoarece eram membră a unei comunități de oameni care se comportau frumos cu ceilalți și care erau buni și politicoși în tot ce făceau. Uau, ce compliment!

Eu nu mă consider celebră. Sunt sigură că unii chiar cred că am o reputație nu tocmai fericită. Uneori chiar mă gândesc ce le arăt celorlalți prin felul în care vorbesc și prin felul cum mă comport. Dacă Îi permit cu adevărat lui Isus să intre în inima mea, mă comport eu cu ceilalți așa cum S-ar comporta El? Sunt bună și răbdătoare cu cei pe care îi întâlnesc? Sau îi bârfesc și îi înjosesc prin ceea ce spun? Când altcineva mă vede, Îl vede pe Isus luminând din inima mea? Sper ca aceasta să fie „celebritatea” pe care să o arăt lumii.

Mary E. Dunkin