Experiențe sfinte

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. – Ioan 3:16

Este ceva sacru la poveștile noastre.

– Spune-mi o poveste!

Stau lângă prietena mea Rita, care este pacienta unui centru de îngrijire. La prima vedere, povestea ei este despre un accident de mașină care a lăsat-o paralizată și cu o leziune craniană traumatizantă, cu crize epileptice generalizate și cu anevrisme. La trei săptămâni după operația pe creier, i s-a spus că nu se mai poate face nimic. Ajunsă acasă, foarte fragilă, ea mi-a spus: „Acesta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.” De ce? Deoarece acum își petrecea zilele săpând după amintiri, rugându-se și fiind afundată în harul lui Dumnezeu în fiecare zi.

– Spune-mi o poveste, m-a rugat ea din nou cu glas blând. O amintire frumoasă.

I-am povestit despre mătușa mea care hrănea păsările și îngrijea de plante și flori. Când Rita m-a rugat să descriu parfumul florilor, am căutat îndelung cuvinte care să poată descrie frumusețea creației lui Dumnezeu. Din ochii ei curgeau lacrimi.

– Acum povestește-mi experiența ta, a spus ea. Te-am văzut rugându-te la serviciu. Povestește-mi cum ai ajuns aici.

Surprinsă, mi-am dat seama că nu mi s-a mai cerut vreodată să spun acea poveste. Cei care citesc ce am scris au doar frânturi din experiențele care poate într-o zi vor fi puse împreună pentru a căpăta o formă plăcută. Rita dorea să știe cum au devenit una toate acele piese. I-am povestit despre o Biblie pentru copii, cu coperte cartonate, pe care o avusesem și în care am văzut cele mai frumoase imagini cu Isus. Prima copertă Îl înfățișa pe Isus zâmbind, cu un mielușel în brațe. Într-o zi, când am înțeles că eu eram acel mielușel, m-am rugat ca El să facă parte din viața mea.

– Nu îmi amintesc când am spus această rugăciune, a șoptit ea. Dar am rostit-o. Trebuie să îmi amintesc.

Ea caută povestea ei, nu a mea. Când moartea pare atât de aproape, ea cere să îi spun o amintire despre credința ei. Pe noptiera ei observ o Biblie veche, cu colțuri și copertă de piele și cu însemnări recente pe margini în Evanghelia după Ioan. Citesc, parafrazând notițele ei. Atunci își amintește și începe să le redea pe toate. Câteva ore mai târziu, când asistenta din tura de noapte sosește, mă rog împreună cu Rita, o țin de mână și promit să o vizitez și ziua următoare. Dimineața următoare, la întâlnirea cu personalul, am aflat că Rita trecuse la odihnă în timpul nopții, în somn. Printre lacrimi, îmi amintesc de ultima noastră discuție: experiența întâlnirii dintre Rita și Isus.

Tată ceresc, Îți mulțumesc pentru puterea de a împărtăși experiențe sfinte unii cu alții, o ocazie de a presăra harul Tău pe calea noastră! Prezența Ta ne dă putere să Îți slujim.

Dixil L. Rodriguez