Darul alegerii

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine (...); căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc. – Isaia 41:10

Mare parte a vieții mele am locuit împreună cu bunica Essie Mae. Pierderea ei mi-a adus multe simțăminte de nesiguranță și durerea că sunt abandonată. La vârsta de nouă ani, am mers să locuiesc împreună cu părinții mei, care m-au înscris la școală la câteva străzi distanță.

Adaptarea a fost dificilă, iar Carl, bătăușul școlii, a făcut-o și mai dificilă. În fiecare zi, în timpul pauzei, mă necăjea în fața celorlalți copii și mă amenința că mă va prinde după ore. Nu știam ce însemna „mă va prinde”, dar mi-a trecut prin minte, uitându-mă la ceilalți copii, care acum se distanțaseră de mine, că nu era vorba despre distracție și jocuri.

Băiat de cuvânt, Carl mă aștepta după ore. Eu începeam să alerg, iar el o lua la fugă după mine – mă urmărea străzi întregi. Niciun adult, nici măcar mama mea, nu m-a întrebat vreodată de ce ajungeam acasă cu respirația greoaie și cu părul „aranjat” de vânt.

Apoi, într-o zi, spre surprinderea mea, am ales altceva. La trei și un sfert, când soneria a sunat, anunțând faptul că se terminaseră orele pentru acea zi, am hotărât – undeva între sala de clasă și ușa de la ieșire – că nu voi mai alerga. Da, Carl mă aștepta cu batjocurile lui: „Te prind eu, mai bine ai începe să alergi!” Deși întotdeauna mă înspăimântase, tocmai în acea zi am ales să nu las ca teama să preia controlul asupra mea. M-am întors cu fața înspre el și, cu mâinile la ochi, am făcut marele anunț: „Nu mai fug de tine.” Am așteptat câteva clipe ca el să înceapă să mă bată. În schimb, a spus: „Bine” și a plecat mai departe. Nu știam dacă spune adevărul sau nu și nu puteam afla decât făcând primul pas înspre casă, încet, nu alergând.

Alegerea de a lua atitudine în acea zi a fost una bună, căci teama și alergatul au luat sfârșit la fel de repede cum au început. Mi-aș dori să pot spune că am reușit să alung teama cu aceeași ușurință și în viața de adult și că îngrijorarea nu a fost factorul motivator pentru multe alegeri nefaste pe care le-am făcut. În orice caz, în acea zi am descoperit că, atunci când iau hotărârea bună de a privi teama în ochi și a spune: „Nu mai fug”, teama se întoarce și pleacă rostind un „bine” mai stins.

Sunt hotărâtă ca de acum încolo să nu mai iau de-a gata darul alegerii. Binecuvântat fie Dumnezeu pentru ocaziile de a vedea și a accepta lecțiile pe care le pot oferi doar situațiile în care avem de făcut o alegere!

Gail Masondo