Predarea Anei

Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o! 1 Samuel 1:17

Ana era stearpă – o femeie în suferință. O femeie din vremurile biblice, pentru a avea valoare sau a fi considerată demnă, trebuia să nască un fiu, la fel cum se întâmplă și astăzi în unele părți ale lumii. Biblia este destul de clară: soțul ei „avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă, Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea” (1 Samuel 1:2). An după an, Ana mergea cu familia la Cortul Întâlnirii să se roage, aparent în zadar. Frustrarea, tristețea și durerea ei erau agravate de faptul că „potrivnica ei o înțepa deseori ca s-o facă să se mânie” (versetul 6).
Soțul Anei, Elcana, o iubea profund. Era plin de compasiune, tandru, grijuliu și bun, îi dădea o parte dublă din jertfele de pace și făcea tot ce putea ca să o încurajeze. Dar nimic nu putea umple golul din viața ei. Îi lipsea cel mai prețios dar pe care viața i-l putea oferi – un copil – și, mai precis, un copil de parte bărbătească. De ce îi închisese Dumnezeu pântecele?
În cele din urmă, într-un an când a mers la Cortul Întâlnirii, Ana a plâns cu amărăciune. Și-a revărsat înaintea Domnului toată amărăciunea inimii. Credea că doar Dumnezeul cerului putea să-i ridice povara de pe umeri, așa că I-a încredințat-o prin rugăciune și a făcut un legământ cu privire la ce va face dacă Dumnezeu îi va răspunde la rugăciune.
De ce i-a răspuns Dumnezeu abia după ce ea a făcut legământul? Nu cred că legământul în sine a fost factorul decisiv. Cred că Dumnezeu a așteptat până a știut că ea era pregătită să-l respecte – până când era gata să se predea pe deplin pentru a primi ceea ce Dumnezeu dorea să-i dea. Noi am făcut vreodată un legământ de predare totală înaintea Domnului și apoi nu l-am împlinit? Mă bucur atât de mult că, atunci când Dumnezeu a promis să Își trimită Fiul, Și-a împlinit legământul față de noi! Să ne predăm cu totul și să ne împlinim legămintele față de El!

Ardis Dick Stenbakken