myBible logó myBible
Fiókom

2020. január 11., szombat

Cea mai bună trăire a cuvintelor lui Isus

Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru. – Marcu 10:42,43

În zilele noastre, oamenii privesc cu admirație spre mulți alți oameni – vedete de muzică pop și celebrități din filme. Probabil că, fără să îmi dau seama, și în viața mea sunt persoane care au un fel sau altul de „autoritate” asupra mea. Totuși, dacă m-ar întreba cineva pe cine admir cel mai mult, eu aș răspunde, fără îndoială, că pe mama.

Da, ea este cea care m-a purtat în pântece nouă luni de zile. Ea este cea care m-a înfășat în fiecare zi, ajutându-mă să adorm. Ea m-a hrănit când mi-a fost foame. Și, da, ea este cea care m-a certat din cauza comportamentului meu urât. Dar nu îmi amintesc ca vreodată să mă fi certat cu asprime. De fapt, îmi amintesc doar câteva ocazii, puține, în care a fost nevoită să se așeze lângă mine să avem o discuție mai serioasă. În mare parte a timpului, mama mă învăța prin propriile ei fapte.

Pe când aveam unsprezece ani, mama a hotărât ca, în fiecare săptămână, să meargă în vizită la doamnele de la azilul de bătrâni din apropiere. Chiar dacă noi nu eram bogați, în fiecare Sabat invita la noi acasă pe cineva căruia îi era foame sau care avea o oarecare nevoie. Când o persoană avea nevoie de un loc de muncă, suna la mama, și ea făcea ce putea. Când cineva nu avea unde să doarmă pentru că era străin, ea îi oferea adăpost. Filosofia după care se ghida mama era: „Este mai ferice să dai decât să primești.” Doar acum îmi dau seama cât de mult mi-a influențat viața acest lucru.

Am așteptat cu nerăbdare să împlinesc optsprezece ani – nu pentru a obține permisul, ci pentru a putea fi voluntară într-un azil de bătrâni. Acesta era visul meu. Chiar și în prezent lucrez la un spital din apropierea școlii și mă implic în proiecte de intervenție în urma dezastrelor, pentru a le fi alături celor care au nevoie de hrană.

Mulți cred că este „cool” să fii star pop, cu multe avantaje și cu mulți admiratori. Din contră, mama mea consideră un privilegiu să îi poți ajuta pe semeni. Probabil că numele ei nu va apărea pe prima pagină din The New York Times. Dar sunt sigură că numele ei va fi în cartea vieții.

Pentru mine, mama este cea mai bună exemplificare a cuvintelor lui Isus: „Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele. (…) Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru” (Marcu 10:42,43).

Lyudmyla Oliynyk

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.