jueves, 9 enero 2020
Minunea lui Kerry
Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. – Luca 1:37
Îmi amintesc totul de parcă ar fi fost ieri. Într-o zi de luni, pe când mă pregăteam să merg la lucru, a sunat tatăl meu. Cuvintele lui au fost criptice:
– Sunt pregătiți să o scoată pe Kerry de la aparate.
Eram derutată. Știam doar o singură persoană cu numele Kerry, pe verișoara mea, care avea douăzeci și ceva de ani. Am încercat să înțeleg ceva din propoziția lui.
– Care Kerry? l-am întrebat.
– Verișoara ta, veni răspunsul lui, cu o voce tremurândă.
Apoi mi-a explicat că ea suferise o criză cu o sâmbătă în urmă și de atunci fusese în stare de inconștiență. Doctorii o declaraseră în moarte cerebrală deoarece nu mai reacționa deloc după acea criză. Personalul medical urma să o scoată de la aparate fie mai târziu în ziua aceea, fie în ziua următoare.
I-am spus tatălui meu că nu puteam concepe. Verișoara mea nu avusese tulburări convulsive, așa că l-am întrebat din ce cauză ajunsese în acea stare. În familia mea, nicio persoană tânără nu mai fusese bolnavă, cu atât mai puțin să fie vorba de deces. Tatăl meu, care nu este creștin, mi-a spus:
– De obicei, nu mă rog, dar acum să știi că mă rog.
Și eu am început să mă rog pentru ceea ce părea imposibil – ca Dumnezeu să o vindece pe verișoara mea și să ne-o redea din mâinile reci ale morții. După ce ne-am rugat, am postat pe o rețea de socializare și i-am rugat pe prietenii mei, soldați ai rugăciunii, să ne ajute să ne rugăm pentru o minune.
În acea zi, L-am rugat pe Dumnezeu să ne dea un semn care să ne arate că verișoara mea va trăi. La serviciu, mintea mi-a fost absentă, mă rugam în fiecare clipă pentru vindecarea lui Kerry. Apoi am mers acasă. În baie aveam un corp de iluminat cu mai multe becuri. Unul dintre becuri nu mai ardea de mai bine de o săptămână, dar nu avusesem timp să îl schimb. În acea seară am aprins lumina și, spre uimirea mea, becul a funcționat din nou. Am început să plâng, deoarece am știut că acela a fost un semn că verișoara mea urma să trăiască. Ah, ce analogie! Dumnezeu mi-a dat asigurarea că verișoara mea, care fusese declarată moartă, avea să trăiască – la fel ca becul meu aparent „mort”, dar care acum lumina din nou.
Kerry s-a recuperat complet și între timp a născut o fetiță frumoasă. Dumnezeu a făcut imposibilul pentru Kerry. De ce să nu crezi că El va face imposibilul și pentru tine?
Doamne, am văzut că Tu poți face imposibilul! Te rog să faci ceea ce pare imposibil pentru noi astăzi! Dă-ne răbdarea de a Te aștepta și credința de a ști că Tu Te ocupi de toate nevoile noastre!
Shree Mundy