Toate lucrurile

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. – Romani 8:28

Sora mea geamănă identică avea un stil de viață foarte sănătos, pe care îl respecta cu sfințenie, așa că diagnosticul de cancer la plămâni pentru o nefumătoare a venit ca o surpriză majoră, chiar dacă ea simțea că ceva nu e bine deloc. Din momentul în care a fost diagnosticată, ea i-a spus doctorului că va accepta orice va permite Dumnezeu, vindecare sau nu, indiferent de planul de tratament pe care îl alegea. Dumnezeu știa ce era mai bine pentru ea. Timp de optsprezece luni s-a simțit bine; dar, după ce planul de tratament a început să nu mai fie la fel de eficient, doctorul i-a spus că mai avea doar câteva luni de trăit. Familia ei m-a sunat să mă întrebe dacă aș putea merge să ajut și eu și să am grijă de ea. Sora mea își dorea să rămână în casa ei până la sfârșit. Au venit și m-au dus la ei acasă.

Nu am ezitat. Eu și sora mea geamănă eram foarte apropiate. Pentru mine era un privilegiu să am grijă de ea. Nu mi-aș fi dorit să fie altfel, deși stresul era mare – mintal, emoțional și fizic. A fost una dintre cele mai dificile sarcini.

Cu cât starea ei se agrava, cu atât credința îi era mai puternică. Într-o zi, mai aproape de debutul bolii, am întrebat-o despre credința ei. Mi-a spus că aceasta era singura modalitate de a face față acestei încercări, iar credința ei trebuia să crească. Ea știa că se poate încrede în Domnul și Mântuitorul ei.

Într-o seară de Sabat, care s-a dovedit și ultima, stăteam la marginea patului ei, conștientă că timpul ei pe acest pământ se apropia de final. Dimineața următoare a murit. Deși sperase că va fi vindecată, a lăsat totul în seama lui Isus. Credința ei a rămas neclintită, niciodată nu a șovăit, până la sfârșit. Acum doarme, așteptând ca Isus să vină și să o ia acasă împreună cu toți copiii Săi credincioși.

Atunci mi-am pus întrebări despre credința mea: Câtă încredere am eu? Cât de statornică sunt?

Când sunt permise necazuri și încercări în viața noastră, trebuie să recunoaștem că Dumnezeu le îngăduie cu un motiv. El nu face nimic în zadar în dreptul copiilor Săi. Nu trebuie să ne placă încercările prin care trecem. Sunt sigură că lui Isus nu I-a făcut plăcere să fie acuzat pe nedrept, să Îi fie pironite mâinile în cuie sau să fie abuzat fizic. Dar El L-a iubit pe Tatăl și S-a încrezut în El. A știut că tot ce îndura era permis pentru un viitor mai bun, chiar dacă pe moment simțea durere. El S-a încrezut în Dumnezeu pe deplin.

Dumnezeu ne iubește necondiționat. El dorește ca noi să fim pregătiți pentru Cer, ca să putem trăi cu El întreaga veșnicie.

Carolyn Voss