Logo myBible myBible
Il mio account

domenica, 5 gennaio 2020

Cine sunt eu?

Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. – Ioan 15:5

În anul 1990 am participat pe cont propriu la conferința cincinală a bisericii la nivel mondial, organizată în Statele Unite. Pentru soțul meu deplasarea era plătită, el fiind delegat oficial. Ne-am bucurat de întâlnirile de acolo, susținute de cei mai buni vorbitori și muzicieni din întreaga lume. Era o pregustare a cerului să pot fi parte a poporului lui Dumnezeu adunat din toate părțile lumii.

Conducerea bisericii din regiunea noastră a fost invitată să prezinte serviciul de închinare într-o dimineață. Am fost surprinsă când, în ziua anterioară prezentării, pastorul nostru s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă aș dori să rostesc rugăciunea de deschidere în cadrul acelui program. „Ah, nu, nu eu, vă rog!” a fost răspunsul meu. În sinea mea mă gândeam: El este un pastor bun în zona noastră, eu cine sunt? După răspunsul meu, pastorul a mers mai departe în căutarea altei persoane. Am fost ușurată când l-am văzut depărtându-se, dar de îndată am fost cuprinsă de remușcare și rușine. Am simțit că păcătuisem împotriva lui Dumnezeu. M-am speriat. Câteva clipe mai târziu, pe neașteptate, același pastor a venit la mine și, de această dată, răspunsul meu a fost afirmativ.

Dimineața următoare eram pe scenă, privind înspre marea de chipuri din fața mea. M-a cuprins frica. Pornind spre pupitru, m-am simțit foarte mică. Sunt multe rase și limbi în numeroasele state care alcătuiesc India; eu provin din unul dintre cele mai mici state, Meghalaya. Am fost rugată să mă rog în khasi. Deoarece foarte puțini oameni din sală puteau înțelege rugăciunea mea, m-am gândit că ar fi bine să le prezint ideile pe care aveam să le rostesc în rugăciune.

Mai întâi am spus că, așa cum se putea vedea și pe marile ecrane din sală, eu sunt mică de înălțime. Apoi am adăugat repede: „De fapt, în ciuda faptului că sunt și mă simt mică, am un motiv să mă simt importantă. Știți, dacă eu aș fi singura supraviețuitoare de pe pământ, Hristos tot ar fi venit să moară pentru mine” (Ellen G. White, Viața lui Iisus, p. 483, în orig.). Apoi am arătat cu mâna înspre mulțimea de oameni adunați acolo și am spus: „Celălalt motiv pentru care mă simt importantă este acela că dumneavoastră sunteți frații și surorile mele.” Adunarea a început să aplaude, dar s-a oprit, deoarece eu am început să mă rog.

Prietenele mele, cu toții suntem mici. Isus a spus că, fără El, nu putem face nimic. Moise a întrebat: „Cine sunt eu?” când Dumnezeu l-a chemat să elibereze poporul Israel (vezi Exodul 3:11). Ieremia a spus că e doar un copil când a fost chemat de Dumnezeu (vezi Ieremia 1:6). Dar, împreună cu Pavel, noi putem rosti: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13).

Birdie Poddar

Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.