Privește dincolo de față! (I)

De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. – Romani 8:28

Am avut nevoie de mulți ani pentru ca, într-un final, să înțeleg Romani 8:28 în sens practic. Ce m-a ajutat cel mai mult să înțeleg acest verset au fost experiențele mele ca soție de pastor. Această lucrare nu se face pe pat de trandafiri. Deși sunt și trandafiri frumoși în lucrare, nu există trandafiri fără spini. Îmi place mult lucrarea. Chiar o iubesc. Cred că este cel mai nobil lucru pe care l-ar putea face omul în viață. Nu îmi place nimic mai mult decât să lucrez pentru Isus.

Astfel că, atunci când am devenit soție de pastor, după aproape șapte ani de prietenie, am avut certitudinea că asta îmi doream și am simțit că sunt bine pregătită pentru această călătorie. Cu ochii minții, puteam vedea fericire și o viață plină de strălucire și părtășie. Dar, vai, m-am trezit descoperind că lucrarea nu era deloc ce credeam eu. Era grea, solitară și uneori rece. Nu vreau să mă înțelegi greșit, căci sunt și bucurii. Dar pentru acest devoțional am ales să împărtășesc un fragment din călătoria mea cu speranța că poate îi va fi de ajutor cuiva.

Bisericile în care am avut privilegiul să slujesc ca soție de pastor păreau să aibă propriile standarde despre cine și cum ar trebui să fie o soție de pastor – cum ar trebui să se poarte și cum să se îmbrace. Printre „cerințele” lor era și faptul că soția pastorului trebuia să fie solistă, bună vorbitoare în public, muziciană, fire extrovertită și neapărat să aibă copii bine educați. Am încercat să le fac pe plac. Pentru mine era important succesul soțului meu. Dar oare eu eram fericită făcând toate aceste lucruri? Fără îndoială că nu. Am fost obligată să port „pălării” pe care le uram, însă am făcut-o de dragul lucrării, dar sacrificiile păreau interminabile. Da, lucrarea avea mulți spini.

Dar cine este, cu adevărat, soția pastorului? Eu o văd la fel ca pe oricare altă femeie din biserică, cu aceeași nevoie de a fi mântuită. Soția pastorului nu este magician sau superfemeie, este o ființă care Îl iubește pe Dumnezeu suficient încât să se sacrifice pentru lucrarea de salvare de suflete. Dar știi ce am descoperit? Și ea este om. Ceea ce înseamnă că și ea se poate îmbolnăvi, poate fi tristă, supărată și fericită.

Mulți membri ai bisericii par să nu o vadă așa. Uneori mă întreb dacă nu cumva și noi, soțiile de pastor, îi ducem pe ceilalți în eroare, făcându-i să creadă că suntem eroine. Adevărul este că și noi suntem doar niște vase sparte, care își doresc să fie pregătite pentru casa Olarului și pentru a fi folosite de El.

Jacqueline Hope HoShing-Clarke