2020. június 28., vasárnap
Înainte de a Mă chema
Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! – Isaia 65:24
Era ora 21:30 sâmbătă seara. A sunat telefonul. Am lăsat jos cutiile pe care trebuia să le duc la microbuzul pe jumătate plin și am răspuns la telefon. Era Doris, pe care o întâlnisem recent la Universitatea din Cincinnati și care s-a arătat foarte prietenoasă cu mine. Dar la ea era ora 22:30 și mă întrebam de ce suna atât de târziu. Nu m-a ținut mult în suspans. „De ce nu m-ai sunat când ai fost aici să cauți o casă, Rachel?” Cu o săptămână înainte fusesem la Cincinnati pentru a căuta un apartament, dar nu m-am gândit să o sun pe Doris fără să am vreun motiv. I-am spus că mă gândeam că situația cu casa era rezolvată, dar, vineri seara, ultima mea variantă picase.
Dumnezeu mă binecuvântase cu o bursă de studii și chiar credeam că El mă călăuzea să merg acolo. Am reușit să împrumut un microbuz până luni seara, pentru a-mi duce toate lucrurile – singura șansă de a face acest lucru înainte de începerea școlii. În Sabat m-am rugat și am hotărât ca, după apus, să fac singurul lucru care îmi mai rămânea de făcut, și anume să îmi pun toate lucrurile în microbuz, deși nu aveam nici cea mai mică idee unde urma să merg. Poate Doris știe ceva și mă poate ajuta! m-am gândit, sperând că Dumnezeu o îndemnase să mă sune ca răspuns la rugăciunile mele stăruitoare.
Dar Doris nu avea răspunsul pe care îl așteptam. „Toate apartamentele pe care le știu sunt ocupate și nu știu pe nimeni care să se mute curând.” Am simțit că acea fărâmă de speranță dispărea și ea în neant. Chiar atunci i-a sunat telefonul fix și m-a lăsat să aștept pe fir. Singura mea fărâmă de speranță dispăruse. Doamne, de ce mă ții în suspans? am zis frustrată în gând.
„Rachel, mai ești la telefon?” Vocea lui Doris mi-a întrerupt gândurile. „Nu o să îți vină să crezi. Tocmai m-a sunat o prietenă să îmi spună că locatara din apartamentul de la etajul trei tocmai s-a mutat și m-a rugat să o anunț dacă știu pe cineva în căutare de locuință. I-am spus că tocmai ce vorbeam la telefonul mobil cu cineva care avea nevoie urgentă de un loc unde să stea.”
În doar câteva minute, totul era stabilit. Prețul pentru chirie era perfect – toate utilitățile incluse – și, pe baza recomandării lui Doris, mi s-a acceptat și avansul. Doamna respectivă plănuia să pregătească apartamentul pentru luni, dar mi-a spus că va încerca să aranjeze totul pentru duminică după-masă. Dimineața următoare, cu inima plină de recunoștință, am pornit înspre Cincinnati, Ohio.
Rachel Williams-Smith