Șaptezeci

Ascultați-Mă, casa lui Iacov și toată rămășița casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârșia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la nașterea voastră: până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini. – Isaia 46:3,4

Pe 26 iunie 1946, dormeam în locșorul meu mic și confortabil și mă hrăneam cu hrană lichidă, neatinsă de răul din afară. Totul s-a schimbat cu o palmă primită și cu plânsetul meu, când m-am „născut în nelegiuire” (Psalmii 51:4), fiind zămislită în păcat, pe atunci neștiind că sunt „o făptură așa de minunată” (Psalmii 139:14). Aceea nu avea să fie decât prima din multele palme pe care viața le avea pregătite pentru mine și lacrimile acelea au fost doar o pregustare a ceea ce urma. Anii au trecut și am ajuns să Îl cunosc pe Cel care m-a făcut. După treisprezece ani de viață, am luat hotărârea să Îi slujesc Lui. Am trecut și prin momente foarte dificile, dar, după șaptezeci de ani de viață, aleg să număr binecuvântările.

Sunt binecuvântată să îmi pot face mica mea parte în ușurarea suferinței oamenilor de pe insula unde locuiesc, Jamaica. Deși frământată adesea de nenumărate probleme interpersonale, cer împlinirea făgăduinței din Iacov 1:12: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Mulți tineri au fost binecuvântați de pe urma relației noastre de prietenie. Au avut de câștigat datorită înțelepciunii acumulate de-a lungul anilor de experiență, în timp ce multele lor nevoi și planuri vitejești au dus pe noi culmi viața mea de rugăciune de mijlocire.

Am fost binecuvântată când l-am adus pentru prima dată pe fiul meu acasă. În anii care au urmat, am început să înțeleg mai bine modul în care m-a adoptat Dumnezeu și am învățat ce înseamnă dragostea necondiționată. Am fost binecuvântată cu o sănătate destul de bună și cu mijloace financiare suficiente pentru a vizita toate locurile în care mi-am dorit să ajung, să mă bucur de opera de artă a lui Dumnezeu, fără dezastre pe uscat, pe mare sau în aer în timpul călătoriilor pe care le-am făcut – cu excepția celor cinci zile petrecute fără bagaj. Sunt binecuvântată că mi-am pus multe ținte și, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-am atins pe toate.

Din nefericire, în ciuda nenumăratelor binecuvântări, am ajuns să mă îndoiesc de Dumnezeu în vremurile „grele”, am încercat să o iau înaintea planului Său și nu am luat în seamă făgăduința Sa că-mi va răspunde la rugăciuni (1 Ioan 5:14). Nu cunosc planul lui Dumnezeu pentru viitorul meu. Totuși, atât cât pot, mă voi bucura întotdeauna, mă voi ruga neîncetat și Îi voi fi recunoscătoare pentru toate lucrurile.

Cecilia Grant