Cine mă strigă?

Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!”, când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga. – Isaia 30:21

Vocea mamei o disting chiar și dintr-o mulțime de oameni. Nu vreau să spun că este gălăgioasă. Din contră, de obicei are un glas foarte blând. Mulți ani am auzit acel glas strigându-mi numele: dimineața, mă striga să mă trezesc și să mănânc; după școală, mă striga din mulțimea de copii; în parc, mă striga când era timpul să mă întorc acasă; acasă, mă striga când ne urmăream una pe cealaltă din cameră în cameră pentru a purta discuții profunde. Am petrecut atât de mult timp împreună, încât i-aș recunoaște vocea oriunde. Tot așa, eu mă încred în glasul Domnului când iau decizii – în special decizii importante. De când eram mică, mama m-a învățat care este glasul Lui. Mi-a citit istorisiri biblice ca să mă ajute să fac diferența între bine și rău și ne-am jucat „jocul predicii” pentru a mă învăța să fiu atentă la pastor. S-a asigurat că eram întotdeauna prezentă la Școala de Sabat și la programele de copii. De mică am învățat să fac diferența între egoismul meu și glasul blând al conștiinței, care îmi spunea când să nu fac un lucru.

Crescând, responsabilitatea de a petrece timp cu Dumnezeu a devenit sarcina mea. Trebuia să aleg să citesc lecția Școlii de Sabat, să mă rog înainte de culcare sau să ascult acel susur blând care îmi spune ce să fac și ce să nu fac. De fiecare dată când am uitat să citesc, când nu m-am rugat sau când am ignorat acel susur blând, mi-a fost tot mai greu să iau următoarea hotărâre și să aflu care sunt planurile lui Dumnezeu pentru mine. Nu suntem niciodată foarte departe de dragostea lui Dumnezeu. Așa că mă întorc – confuză, pierdută și căutând călăuzire – și aud acel glas în care am învățat să mă încred.

Nu-ți pot explica cum îmi dau seama că Dumnezeu îmi vorbește. Este un simțământ ciudat de calm și certitudine, care nu poate fi confundat. El nu îmi vorbește așa cum îmi vorbea mama mea sau tatăl meu, dar Îi cunosc glasul. El m-a condus să aleg o universitate creștină și să merg să predau în Coreea de Sud. M-a condus la soțul meu minunat.

Zilnic trebuie să alegem să ne facem timp să stăm cu Dumnezeu. Eu nu reușesc întotdeauna, dar știu că El este milostiv.

Doamne, Te rog să îmi amintești în fiecare dimineață să petrec timp cu Tine și mă rog să rămân pe frecvența glasului Tău, care mă călăuzește spre casa cerească!

Sandra P. Gordon