Binecuvântarea unei zile de naștere (I)

Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. – Isaia 26:3

Era timpul să ies din casă pentru a-mi începe tura la spital. Dar, înainte de a ieși, mi-am plecat capul și mi-am rostit rugăciunea zilnică, rugându-L pe Dumnezeu să mă ocrotească pe mine și pe pacienții mei. De asemenea, L-am rugat să mă folosească pentru a atinge pe cineva cu dragostea Lui în acea zi. Momentele petrecute la lucru sunt întotdeauna învăluite în suspans, deoarece niciodată nu știu ce se va întâmpla. Lucrez la secția de obstetrică-ginecologie, la nașteri, și uneori este foarte aglomerat, alteori este multă liniște și câteodată, chiar panică. În calitate de asistentă medicală și de moașă calificată, am ajuns să respect fiecare zi, deoarece niciodată nu știu provocările unice cu care mă voi confrunta.

În acea seară, una dintre pacientele mele se apropiase de a doua etapă a travaliului și era timpul să împingă. Ea și soțul ei așteptaseră acest moment timp de nouă luni lungi. Erau peste măsură de încântați să își vadă primul copil. Nu mai puteau de nerăbdare. Travaliul fusese un proces foarte lung. Amândoi erau epuizați. Totuși, entuziasmul momentului depășea de departe oboseala.

M-am prezentat. Noua viitoare mămică era gata să înceapă să împingă. Niciuna dintre noi nu știa că va mai trece ceva timp până când mogâldeața lor avea să vină pe lume. Au trecut două ore și bebelușul nu își făcuse apariția. Am încercat toate trucurile pe care le știam pentru a ajuta copilul să se învârtă și să treacă prin canal: schimbări de poziție, genuflexiuni și poziția în patru labe. Nimic nu funcționa. Era momentul să schimbăm planul. Medicul cu care lucram s-a alăturat petrecerii din întârziata zi de naștere. A încercat cu forcepsul. Nici asta nu a funcționat. Deja viitoarea mămică era de-a dreptul obosită. Împingea de aproape trei ore. A mai încercat încă de câteva ori, dar bebelușul tot nu voia să iasă. Fiindcă era epuizată și încă departe de momentul nașterii, am hotărât să o pregătim pentru operația de cezariană.

Pacienta a început să plângă.

Eu mă rugam în tăcere. Am simțit îndemnul să îi dezvălui și ei secretul meu. Cu blândețe, i-am luat mâna în mâna mea și i-am spus că sunt creștină și că mă rugasem pentru ea. Am întrebat-o dacă vrea să se roage împreună cu mine.

Sherlyn Gibbs