Dragostea învinge totul

Dragostea nu va pieri niciodată. – 1 Corinteni 13:8

Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. – 1 Corinteni 13:13

Maggie era un Bichon Frisé de patru ani. Blana ei albă și creață și talia mică o făceau să pară înșelător de dulce și de jucăușă. Era un câine utilitar în multe sensuri. O problemă pe care o aveam era comportamentul ei în casă. Totodată, era inadaptată social. Dar m-a iubit numaidecât. Lucram ca învățătoare într-o școală cu o singură sală de clasă. În prima zi de școală, am lăsat-o pe Maggie acasă în țarcul ei. Când m-am întors, mă aștepta de­zastrul: culcușul și-l făcuse franjuri, iar boticul îi sângera din cauza eforturilor de a distruge ușa țarcului. Ziua următoare, Maggie m-a însoțit la școală cu botnița pusă. Elevii făceau cu rândul să o plimbe, să o mângâie și să îi spună cuvinte blânde. A durat cam trei luni până când a început să nu mai lase mizerie în casă. Problema mușcatului am rezolvat-o chiar mai repede. Elevii mei adorau această mică jucărie pufoasă, îi ignorau mârâitul și îi aduceau bunătăți. Nu după multă vreme, a început să scheaune entuziasmată când copiii intrau în sala de clasă. Apoi ne-am încercat norocul. După ce i-am dat jos botnița, Maggie a făcut turul clasei, s-a oprit la fiecare copil și l-a lins pe mână. Dragostea câștigase.

După ce m-am pensionat, nimic nu îi plăcea mai mult lui Maggie decât să alerge și să se joace de-a v-ați ascunselea cu câinele nostru cel mare, Patch. Anii au trecut și Maggie a împlinit cincisprezece ani. La scurtă vreme după aceea, a început să aibă probleme de sănătate. Puțin câte puțin, Maggie își pierdea din putere. A ajuns aproape complet surdă și oarbă. Trebuia să o duc cu mine peste tot și mă rugam să adoarmă și să nu se mai trezească. Dar nu s-a întâmplat așa. În duminica de Paște, a plâns toată noaptea. Luând-o în brațe, s-a cocoloșit la mine în poală și a continuat să plângă.

Ziua următoare, în cabinetul veterinarului, îi țineam capul în mâini. M-a privit direct în ochi înainte de a adormi pentru ultima dată. Medicul a pus-o într-o cutiuță care semăna cu un sicriu și am adus-o acasă. Oriunde priveam, erau amintiri dragi inimii mele. Multe zile am fost tristă. Doctorul meu mi-a spus că a pierde un animal de companie pe care l-ai iubit foarte mult este aproape ca a-ți pierde copilul. Totuși, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a adus în viața mea dragostea micuței mele prietene loiale. Maggie m-a învățat că, indiferent de cât efort este nevoie pentru a avea în viața ta pe cineva sau ceva, acest efort merită.

Patricia Cove