Un prieten la nevoie

V-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. – Ioan 15:15

A fost cea mai bună și totodată cea mai urâtă zi din viața mea. În familia noastră avea loc cel mai frumos eveniment. Cel mai mare dintre cei doi copii ai noștri, băiatul nostru (care se întorsese acasă, în statul Florida, pentru a lucra) se căsătorea în statul Georgia cu iubita lui, pe care o întâlnise în timp ce își făcea masteratul la o universitate creștină din Tennessee. Printre altele, eu trebuia să călătoresc cu avionul la New York, pentru a-i lua pe nepotul meu de nouă ani, Zaire, și pe nepoata mea de trei ani, Nylah, care urmau să fie băiatul cu Biblia și fata cu florile. Membrii familiei și-au unit eforturile pentru a organiza acest eveniment, inclusiv cina de la repetiția pentru nuntă, cu mâncare tradițională din Haiti.

Dar, cu câteva săptămâni înainte de eveniment, întunericul ne-a învăluit viețile. În primul rând, fotograful angajat pentru nuntă, prietenul din facultate al fiului meu, a fost găsit mort la vârsta de douăzeci și cinci de ani. Această pierdere l-a umplut de tristețe pe viitorul mire. La scurtă vreme după aceea, fratele meu a pierdut lupta cu cancerul. Apoi a venit și mai mult întuneric, când o colegă dragă a fost diag­nosticată cu cancer, când iubitul nostru oraș Orlando a fost cuprins de groază după ce cineva a tras mortal cu arma într-un club și când un bebeluș care vizita un parc de distracții a fost ucis de un aligator. Când credeam că nu s-ar mai putea întâmpla nimic rău, cu doar o săptămână înainte de nuntă, s-a îmbolnăvit și băiatul meu. În ziua anterioară nunții, când membrii familiei și prietenii au început să se adune pentru repetiție și cină, viitorul mire s-a simțit prea rău pentru a rămâne tot timpul și tatăl lui a trebuit să îl ducă acasă. Eu și fiica mea, cuprinse de teamă și de griji, am început să plângem. În acea seară, fața lui Zaire și cea a lui Nylah parcă reflectau tristețea mea. Când m-am apropiat de patul lor pentru a-i săruta de noapte bună, Nylah s-a uitat la mine și a spus: „Tușa Rose, ai plâns. Ești tristă?” După ce i-am confirmat blând, mi-a șoptit: „Stai liniștită, tuși! Eu sunt prietena ta.” Am zâmbit și am îmbrățișat-o. Mi-a umplut inima de bunătate și de speranță.

Mi-am amintit de alt Prieten care îmi era foarte aproape. Acel Prieten credincios mă aștepta și voia să îmi duc durerea inimii la picioarele Lui, să mă încred în dragostea pe care El o avea pentru copilul meu. În acea seară, I-am spus toată durerea mea și la fel am făcut și în ziua următoare, ziua nunții. Isus l-a susținut pe fiul meu la ceremonia nunții, ne-a transformat temerile în credință și ne-a umplut de curaj pentru zilele care urmau. El Și-a transmis dragostea printr-o fetiță de trei ani. Întotdeauna El este alături de noi, un Prieten în vreme de nevoie.

Rose Joseph Thomas