Vacile de pe câmp (I)

Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. – Geneza 1:31

Blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale. – Geneza 3:17

La început, viața a fost perfectă. Domnul folosește cuvântul „bun” pentru a des­crie ce făcuse El, dar în societatea de astăzi, dacă spui că ceva este „bun,” înseamnă doar „acceptabil”. Am devenit atât de bombastici în limbaj, încât avem nevoie de mai multe semne de exclamație și de modalități mai extraordinare, mai neobișnuite și mai șic de a ne exprima bucuria, fericirea și aprobarea. Totuși, Domnul spune „că erau foarte bune” cu încredere, cu certitudine și în mod definitiv. Creația Sa era cu adevărat bună. Nu exista nimic rău; nu exista stricăciune, durere sau dezamăgire. Până când, desigur, și-a făcut intrarea păcatul.

Când ne gândim la faptul că Eva a fost înșelată și la alegerea lui Adam de a mânca din fructul oprit – primul pas spre păcat –, este important să ne amintim că, odată cu acest prim păcat, au intrat în lume toate relele. Poate primul păcat nu părea atât de rău; Adam a mușcat doar puțin din fructul oprit. De câte ori nu s-au dus copiii la recipientul cu dulciuri și au mâncat ceea ce nu aveau voie? Poate că nu îți privești copilul ca pe un răufăcător din cauza faptei lui, dar în aceasta constă caracterul înșelător al păcatului. Din punctul de vedere al veșniciei, un păcat este la fel de rău ca următorul.

Primii noștri părinți au ales răul, chiar dacă poate credeau că era doar pentru o clipă. Totuși, Domnul spune: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt” (Matei 6:24). El a mai spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea” (Matei 12:30). Un singur păcat nu poate fi comparat cu un alt păcat, căci simpla întoarcere de la Dumnezeu și de la dragostea Sa, chiar și pentru o clipă, este cel mai rău lucru pe care îl putem face. În acel moment, noi devenim robi ai diavolului.

Mergeam cu mașina într-o zi răcoroasă de primăvară. Ploaia îmi biciuia parbrizul în timp ce treceam pe lângă o pășune plină cu vaci, la poalele unui deal. Multe dintre ele fătaseră, probabil în urmă cu doar câteva zile, iar acum vițeii stăteau lângă ele pe această vreme aspră. De ce trebuiau să stea afară pe o vreme atât de rea? Apoi mi-am dat seama că răspunsul avea de-a face cu ceva ce eu făcusem.

Naomi Striemer