Ziua absolvirii

„Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu”, zice Domnul oștirilor! – Zaharia 4:6

Vara trecută am sărbătorit împreună cu fiica mea mai mică obținerea celui de-al doilea doctorat al ei; acesta este în limbi hispanice. Primul doctorat a fost în drept. Deoarece și eu am un doctorat, m-am putut alătura absolvenților și mi s-a permis să stau împreună cu fiica mea în timpul ceremoniei, și chiar să îi pun eșarfa (obiect vestimentar academic ce identifică gradul dobândit și instituția care îl conferă).

Două sute unsprezece absolvenți de doctorat, două sute treisprezece absolvenți de masterat și peste două sute de absolvenți de licență și-au primit diplomele în acea zi. A fost o zi aglomerată. Deoarece erau atât de mulți absolvenți, ceremonia a trebuit să fie rapidă și eficientă. Ritmul de acordare a însemnelor era prea alert. În timp ce i se acordau unui absolvent, numele următorului deja era strigat. Absolvenții nu au avut ocazia să se bucure de gloria acelei ocazii.

Ceea ce mi s-a părut la fel de deranjant a fost că, la un moment dat în timpul ceremoniei, responsabilii de program le-au cerut doctoranzilor să se ridice și să spună cu glas tare numele tezei lor de doctorat. Acest lucru mi s-a părut foarte impersonal, în special pentru că numele absolvenților nici măcar nu era menționat în programul de absolvire. Nici măcar nu au fost enumerați. Totul a părut minimal la această ceremonie.

În majoritatea instituțiilor confesionale se organizează o sărbătoare mult mai amplă. Adesea, programul are trei părți, pe o perioadă de trei zile: dedicarea, cuvântarea și acordarea diplomelor. Într-un anume fel, m-am simțit înșelată din cauza lipsei elementului personal la festivitatea de absolvire a fiicei mele. Totuși, pentru ea a fost palpitant, și petrecerea de după a fost minunată. Au venit prieteni și susținători din mai multe părți ale țării pentru a sărbători împreună cu noi.

Meditez la vestea bună cu privire la altă zi de absolvire. Când vom ajunge cu toții în cer, chiar dacă absolvirea de aici de jos poate a părut impersonală, Isus ne va striga pe fiecare pe nume. El ne va da fiecăruia o harpă de aur și o ramură de palmier. El ne va spune bun venit în Împărăția Sa. Va fi uimitor să putem fi prezenți acolo, iar sărbătoarea de după va fi cu totul altfel decât cea din această lume.

Unul din versetele mele preferate se găsește în Zaharia 4:6: „«Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu», zice Domnul oștirilor!” Nu uita, doar Dumnezeu te poate ajuta să ajungi la finalul cursei. El va alerga alături de tine și te va ajuta să treci linia de sosire. Dacă rămâi cu Dumnezeu, El Se va asigura că vei absolvi.

Eva M. Starner