2024. december 10., kedd
El promite să ofere
Faptul că am crescut într-o familie monoparentală cu nouă frați și surori a însemnat că mama mea nu putea să asigure suficientă hrană pentru toți copiii ei. Mama mea a născut treisprezece copii, dar la acea vreme eram doar zece acasă.
Îmi amintesc de o zi în care am ajuns la ultima mâncare. Mama mea, fiind o luptătoare în rugăciune, s-a așezat în genunchi și a început să strige către Isus. „Tată, Te rog să mă îndrumi către membrul bisericii care îmi va împrumuta suficienți bani, astfel încât să pot oferi mâncare copiilor mei!”
S-a ridicat de pe genunchi și mi-a spus: „Ann, Dumnezeu m-a îndrumat să cer ajutorul prezbiterului bisericii noastre locale. Te rog să te duci și să-l rogi să mi împrumute niște bani pentru mâncare”. Așa că am pornit la drum spre casa lui.
Prietenele mele, în acea zi s-a întâmplat o minune! Nu am reușit să ajung la casa lui, pentru că atunci când am dat colțul, am găsit pe jos douăzeci de dolari. M-am holbat la ei timp îndelungat. Era ca și cum Dumnezeu ar fi aruncat bani, suficienți bani, direct din cer. Am fugit acasă și i-am dat entuziasmată mamei mele.
Știți, Isus a promis că ne va răspunde înainte de a ne ruga. „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24). Dumnezeul nostru ne asigură, de asemenea, că pâinea și apa ne vor fi asigurate: „I se va da pâine, și apa nu-i va lipsi” (Isaia 33:16). Nu mă gândesc la Dumnezeu ca fiind Moș Crăciun, dar putem avea încredere deplină în toate făgăduințele Sale.
Fiecare minune la care Dumnezeu mi-a permis să fiu martoră în viața mea m-a ajutat la consolidarea și dezvoltarea relației pe care o am acum cu Tatăl meu ceresc. Cu mult timp în urmă, El a trimis păsări să îi aducă mâncare lui Ilie. El este în continuare același Dumnezeu credincios copiilor Săi. Roagă-te Lui, ai încredere în El, iar El va face același lucru pentru tine!
Ann Hickman Smith