Îndepărtarea tuturor piedicilor

De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea. – Marcu 11:24

Când l-am văzut la ușă, m-au cuprins îngrijorarea și confuzia. Don avea înfășurat un prosop de bucătărie în jurul încheieturii mâinii drepte. Partea din față a cămășii era acoperită de o cantitate destul de mare de sânge. Niște hoți spărseseră fereastra de la biserică și acum sticla căzuse și îl tăiase la mână pe soțul meu. Trebuia dus la spital, nu ne puteam permite să pierdem timpul așteptând o ambulanță. Când am ajuns la mașină, l-am rugat să își desfășoare prosopul, ca să văd cât de grav era rănit. Sângele îi țâșnea până în tavanul mașinii cu fiecare bătaie a inimii. Mâna îi atârna flască. Își tăiase tendonul flexor principal, și artera radială era secționată și ea.

Și-a improvizat un bandaj de compresie, folosind o bandană de bumbac pe care o avea în buzunar. De obicei nu o purta cu el, dar în acea dimineață simțise îndemnul să o ia.

Pornind spre spital, care era la aproximativ cincizeci de kilometri depărtare, am observat că traficul era blocat de ambele părți, iar mașina din fața noastră mergea cu patruzeci de kilometri la oră într-o zonă cu restricție de cincizeci de kilometri la oră. Don pierduse deja foarte mult sânge. Am pornit luminile de avarie și am claxonat atât de mult, încât nici claxonul nu a mai mers. Totuși, mașina din față nu voia să se dea la o parte. Atunci mi-am amintit să mă rog.

M-am rugat punctual ca Dumnezeu să îndepărteze toate obstacolele din cale, ca să putem ajunge la timp la spital. Don începea să își piardă cunoștința. Din momentul în care m-am rugat să ajungem la spital și până am ajuns, nu am mai fost încetiniți de nicio mașină. Cel care mergea încet a oprit, camioanele erau trase pe marginea drumului și toate benzile erau libere. Vitezometrul a sărit de îndată la o sută șaizeci de kilometri la oră. Am oprit la intrarea pentru urgențe și am alergat înăuntru pentru a anunța că Don avea nevoie urgentă de ajutor.

După ce a fost internat, eu am parcat mașina și am încercat să intru pe aceeași ușă, dar aceasta nu se deschidea. M-am tot învârtit pe acolo și, din greșeală, am apăsat pe un buton de alarmă. Când cineva mi-a deschis, i-am spus că a fost foarte bine că ușa nu a fost încuiată prima dată. Atunci mi s-a spus: „Doamnă, ușa aceea este întotdeauna încuiată.”

Cu adevărat Dumnezeu a îndepărtat toate obstacolele, ca să putem primi ajutorul de care aveam nevoie.

 Janice L. Yancheson