Întâlnire providențială

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. – Evrei 10:24

Așteptam cu nerăbdare această zi. Eu și fiica mea, care era foarte ocupată în calitate de consilier la o instituție foarte mare de sănătate mintală, plănuisem o zi a fetelor: cumpărături la magazinele noastre preferate și prânzul împreună. Ne-am făcut planurile în așa fel încât să coincidă cu participarea soțului meu la o întâlnire pastorală la o biserică aproape de orașul unde locuiește fiica noastră.

Chiar când parcam în fața primului magazin, a sunat telefonul fiicei mele. Auzind ce spunea ea, mi-am dat seama că vorbea cu cineva care trecea printr-o luptă emoțională. Când a terminat de vorbit la telefon, amândouă am știut că ea trebuia să acorde atenție acelei situații. Cu mare reținere, ne-am anulat planurile, și ea m-a dus înapoi la biserică. Soțul meu, care era pe punctul de a pleca la prânz împreună cu alți pastori, a fost surprins să mă vadă. După ce a auzit motivul, a sugerat să mă alătur grupului lor pentru a lua prânzul. El mi-a spus că și Carolyn, o femeie-capelan la un azil, urma să participe.

Eu și Carolyn am găsit multe subiecte de discuție. Ea m-a întrebat ce îmi place să fac în timpul liber. I-am spus că, în urmă cu câțiva ani, îmi plăcea să tricotez și recent hotărâsem să îmi reiau acest hobby. Dar i-am spus că încercam să găsesc și un „scop” pentru care să croșetez. Carolyn mi-a spus că pacienților ei le-ar prinde bine niște pături mici cu care să își acopere picioarele. Așa a început proiectul meu misionar cu pături. De fiecare dată mă rog ca cel care primește păturica să fie binecuvântat. Carolyn mi-a spus că fiecare păturică a fost foarte apreciată și că aveau culoarea și modelul potrivit pentru fiecare persoană în parte.

Intenționam să continui să tricotez, dar două operații la umăr și sfatul terapeutului meu mi-au dat de înțeles că va trebui să mai aștept un an. Mi s-a sugerat să-mi fac rost de un suport rotund pentru tricotat. Problema a fost rezolvată, până când am fost operată la ambele mâini. Terapeutul mi-a spus atunci: „Așteptați un an.” M-am rugat: Ce pot să fac? Fiica noastră a sunat și mi-a spus că soacra ei, pasionată de mulți ani de păturile matlasate din petice (quilting), se muta într-o casă mai mică și căuta pe cineva căruia să îi dăruiască trei cutii uriașe pline de bucăți foarte frumoase de material, aranjate pe culori. Mi-am cumpărat cărți cu modele simple de quilt și acum îmi continui proiectul misionar cu pături, dar, în loc să tricotez, cos.

O zi pe care o doream petrecută cu fiica mea, care a început ca o mare dezamăgire, a avut ca rezultat o prietenie nouă și un proiect nou, prin care mulți alții au fost binecuvântați. Dumnezeu știe mai bine.

Laura Hartmann