Sub aripile Sale

Păzește-mă ca lumina ochiului, ocrotește-mă, la umbra aripilor Tale. – Psalmii 17:8

Veranda noastră din față este destul de mică, dar are două cârlige pentru agățat coșuri. Când am cumpărat casa, am fost binecuvântați să moștenim și două ferigi-sabie de la foștii proprietari. Înainte de iarnă, am dat ferigile jos, le-am curățat și le-am depozitat în garaj (și uneori în cada mea de baie), le-am mai scos doar în zilele însorite și pentru a le uda periodic. Era în anul 1971, și în acel an au fost câteva zile însorite la rând, așa că am scos ferigile afară din peștera lor de iarnă să stea la aer curat și la lumina soarelui.

Le-am scos pe verandă și o pasăre a zburat direct spre una dintre ele, cu scopul de a-și face cuib. Acum eram în dilemă. Știam că mai venea vreme rece și trebuia să hotărăsc dacă voi duce ferigile înapoi în garaj, pentru a le păstra, sau le voi lăsa pe verandă, pentru ca pasărea să aibă un loc sigur unde să își crească puișorii. Totuși, dacă alegeam a doua variantă, riscam viața prețioasei mele ferigi, în cazul în care temperaturile urmau să scadă prea mult. După ce m-am gândit foarte bine, am primit sfaturi și m-am rugat, am hotărât să las ferigile afară pentru a nu-i deranja pe noii mei vecini înaripați. Dimineața următoare, gazonul din spate era acoperit de un strat subțire de gheață. Inima mi s-a întristat gândindu-mă la prețioasele mele ferigi atârnate pe veranda din față. Dar apoi am auzit ciripitul micilor păsări, care stăteau în coșul atârnat, și se vedea activitate intensă înspre și dinspre coș. Mi-am dat seama că luasem decizia corectă, indiferent dacă ferigile aveau să supraviețuiască sau nu.

Dumnezeu mi-a reamintit de un sacrificiu mult mai mare decât posibilitatea de a-mi pierde ferigile. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16).

Dumnezeu a prevăzut că răceala păcatului avea să cuprindă lumea Lui nou-creată și prețuită. Totuși, El a ales să facă sacrificiul suprem, trimițându-L pe Fiul Lui, Isus, să atârne pe o cruce rece, aspră, pentru ca noi să avem siguranța unui cămin veșnic împreună cu El.

Prin această experiență – deși păsările nu vor ști niciodată cât am riscat pentru ele –, am reușit să înțeleg puțin din neliniștea pe care probabil că a simțit-o Dumnezeu când a ales să Îl dea pe Fiul Său pentru noi. Din fericire, știm cât L-a costat mântuirea noastră pe Tatăl nostru iubitor.

Hai să Îi mulțumim astăzi pentru că a jertfit totul pentru noi.

Annemarie Freeman