2020. május 18., hétfő
Hai la masă!
Căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” – Evrei 13:5,6
Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos. – Filipeni 4:19
Cu mult înainte de a fi mamă, am hotărât ca, atunci când va veni vremea să am un copil, să aleg o naștere naturală, fără niciun medicament. De asemenea, dorința mea era să îmi alăptez copilul. Fără biberoane!
Înainte de a se naște fetița mea, în Alaska, știam că voi avea puțin ajutor în ceea ce privește nașterea naturală sau alăptarea. Cineva mi-a sugerat să merg la bibliotecă pentru mai multe cărți din care să mă informez. M-am întors acasă cu un manual publicat de La Leche League International[1]. Acea carte a fost ajutorul ideal pentru mine. De fapt, după ce am devenit mamă pentru prima dată, acea carte m-a ajutat să scap de vina pe care am simțit-o mai târziu pentru că dormeam împreună cu fetița sau pentru că o luam cu mine peste tot, în loc să îi angajez o bonă.
Îmi amintesc că am citit că trupul unei mame anunță când îi este foame copilului, chiar înainte ca acesta să plângă. Dar unii se întreabă de ce nu merge mama să îl hrănească pe copil înainte ca el să înceapă să plângă. Am citit un răspuns în acel manual. Autorul sugera ca cititorul să se gândească cât de frumos ar fi să intri în casă când îți este foame și să descoperi că cina a fost deja pregătită! Masa este gata! Numai gândul la o asemenea posibilitate ne face să zâmbim. Mi-a plăcut acea ilustrație. Eu așa am făcut cu amândoi copiii mei. Tocmai de aceea ei au știut întotdeauna nu doar că voi fi aproape să îi aud când plâng, dar și că întotdeauna le voi împlini nevoile.
Meditând la această anticipare maternă a nevoilor de hrană ale bebelușului, am ajuns și la o paralelă spirituală. Și Dumnezeu este la fel. El spune: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24). Dumnezeu este întotdeauna aproape să ne audă strigătele și să ne împlinească nevoile. Cât de minunat este Dumnezeul căruia Îi slujim! El nu ne va părăsi niciodată! El lucrează chiar acum pentru a ne oferi răspunsuri la problemele noastre. El a mers în cer ca să pregătească un loc special pentru noi, să ne aștepte cu masa deja pregătită. Este gata și ne așteaptă pe mine și pe tine. Uau! Hai la masă!
Kathy Jo Duterrow Jones
[1] La Leche League International este un grup nonprofit care le oferă femeilor informații și susținere pentru alăptare.