myBible logó myBible
Fiókom

2020. május 3., vasárnap

Ia loc la masa de bun venit!

Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat. (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: „Scrie: «Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!»” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” – Apocalipsa 19:7-9

Misiunea lui Hristos pe pământ (vezi Ioan 3:16) ar trebui să fie o încurajare pentru fiecare dintre noi. El socializa cu toți oamenii, indiferent de trecutul lor. El nu îi privea cu superioritate, oricare le-ar fi fost păcatele și neajunsurile din trecut. Tot ce Își dorea era să îi salveze pe păcătoșii pierduți și să îi aducă înapoi în staul.

Dar și Satana are misiunea lui: de a-i convinge pe păcătoși că nu sunt vrednici de harul lui Hristos. Totuși, Hristos este iubitor și drept. El te-a știut încă dinainte de a ieși din pântecele mamei tale (Ieremia 1:5). Niciun păcat nu este prea mare sau prea mic pentru ca El să nu îl poată ierta.

În umblarea mea creștină am avut multe confruntări cu Satana. Am fost testată și adesea am picat testul. Satana îmi reamintea constant de răul comis ieri, anul trecut sau în urmă cu doi ani. El se juca cu mintea mea și mă alunga în colțul descurajării, plină de regrete, fără speranță și cu un spirit neiertător. Îmi reamintea de haina mea murdară, pătată de păcat. Mă simțeam prea necurată pentru a sta alături de Isus. M-am agățat de durerea pe care Satana mi-o provoca. Cădeam în toate capcanele lui și îi ascultam minciunile care mă lipseau de legătura mea cu Hristos și cu familia. Pierdeam învățătura din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, chiar și așa, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate făgăduințele pe care mi le-a dat, spunându-mi că nu mă va părăsi (Deuteronomul 31:8). Această asigurare m-a adus în cele din urmă „acasă”, alături de El.

Surorilor, nu dați ascultare minciunilor lui Satana! Timpul lui este tot mai scurt. În schimb, ascultați de glasul lui Isus! Petreceți timp zilnic în prezența Lui, acceptând iertarea Sa pentru toate păcatele ascunse și pentru toate secretele din trecut.

Isus poate și te va elibera. El a murit pentru tine, a înviat pentru tine și mijlocește pentru tine. Acum El te invită să stai la masa de la ospățul Lui și să cinezi cu El ca mireasă a Lui. El îți oferă o haină specială pentru nuntă, haina neprihănirii Sale, pe care să o porți în locul hainei murdare de păcat. Dacă o accepți, tu alegi să renunți la tot ceea ce nu reprezintă caracterul Lui.

Tu ești minunată în ochii Lui. El te cunoaște pe nume și te cheamă. El știe totul despre tine. De ce nu vii să cinezi cu El? Ești bine-venită!

Corletta Aretha Barbar

Egyéb
Nyelv
Megjelenés

Ez az elem jelenleg nem érhető el.