Dragostea - o constantă sau o variabilă divină?

"Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine."  Isaia 54:10

A fost odată ca niciodată o insulă unde locuiau sentimentele: Fericirea, Tristețea, Bogăția, Vanitatea, Cunoașterea si toate celelalte, inclusiv Iubirea.

Intr-o zi, au fost anunțate că insula se va scufunda, asa ca toți și-au reparat bărcile și au plecat. Iubirea a fost singura care a rămas. Ea a vrut să persevereze până in ultimul moment.
Când insula era aproape inundată in intregime, Iubirea s-a decis să ceară ajutor. Bogăția a trecut pe lângă Iubire într-o barcă mare,  elegantă.
Iubirea i-a spus:
" - Poți să mă iei și pe mine cu tine?"
Bogăția a răspuns:
" - Nu, nu pot. Am barca plină de aur și argint. Nu mai este niciun loc pentru tine aici."

Iubirea a decis să o întrebe și pe Vanitate, care trecea într-o barcă frumoasă:
" - Vanitate, te rog ajută-mă!"
" - Nu pot sa te ajut, Iubire. Esti udă fleașcă si asta ar putea să-mi strice barca!", a răspuns Vanitatea.

Tristețea era prin apropiere, așa că Iubirea i-a cerut ajutorul:
" - Tristețe, lasă-mă să vin și eu cu tine!"
" - Oh...Iubire, sunt așa de tristă încât am nevoie sa fiu singură!"

Fericirea a trecut și ea pe lângă Iubire, dar era așa de fericită încât nici măcar nu a auzit cand a strigat-o Iubirea.

Deodată, s-a auzit o voce:
" -Vino, Iubire, Te voi lua cu mine", spuse un bătrânel.
Iubirea s-a simțit atât de binecuvântată și bucuroasă încât a uitat să întrebe ce nume avea bătrânelul.
Cand au ajuns pe uscat, bătrânelul și-a văzut de drumul lui. Iubirea, realizând cat de mult îi datorează acestuia, a întrebat-o pe Cunoastere:
" - Cine m-a ajutat?"
" - A fost Timpul", a răspuns Cunoașterea.
" - Timpul?" a întrebat Iubirea. "Dar,... de ce m-a ajutat Timpul?"
Cunoașterea a zâmbit și, cu o adâncă înțelepciune, i-a răspuns:
" - Deoarece numai Timpul este capabil să înțeleagă cât de minunată este Iubirea!"

Asemenea personajului iubirii din povestire, care a perseverat până la sfârșit, și Tatăl nostru ceresc continuă a ne iubi necondiționat până la sfârșit, indiferent de suișurile și coborâșurile noastre. Cât de frumoasă este iubirea Lui, nu-i așa? Iubirea Lui pentru noi toți este singura poveste de dragoste care nu are final.
Dar a iubi necondiționat nu înseamnă a iubi totul la o persoană. Ci înseamnă a o iubi așa cum este ea cu adevărat, înseamnă sa iubești fără a judeca. Iubirea ne transformă din simple ființe pământene în capodopere ale Creației divine.
Liviu Rebreanu, un romancier român, a scris cândva următoarele rânduri: "Iubirea adevărată, mare, necondiţionată, e taina tuturor fericirilor pământeşti şi cereşti. Numai iubirea apropie pe om de Dumnezeu."
Dumnezeu să ne ajute să descoperim cât de frumos este miracolul numit dragoste, constanta divină care ne colorează viețile!

 

Daria Duță

Ghid asistent, Conferința Oltenia