VIDRA DE MARE

Acum şaizeci de ani, vidra de mare părea pierdută. Vânată de mii de oameni pentru blana ei fină, specia se redusese la câteva sute de animale aflate de-a lungul Coastei Pacifice a Americii de Nord. Doar cea mai strictă protecţie a salvat-o de la exterminare.
 
 Ca şi sora ei, vidra de râu, vidra de mare are o viaţă destul de uşoară. Singurul animal de mare care o vânează este balena ucigaşă. Dar balena n-o poate prinde atâta timp cât stă într-un pat des de plante de mare, numite vareh, unde balena nu poate înota.
 
 Midiile reprezintă o parte din hrana principală a vidrei de mare, care are o modalitate unică de a le mânca. Ea înoată pe spate, folosindu-şi pieptul ca o masă. Pentru acest animal inteligent, deschiderea unei co­chilii de midie nu este o problemă. Aşezând o midie pe piept, ea o deschide cu o piatră.
 
 Femela vidră de mare este o mamă bună. Când ameninţă pericolul, ea îşi ia puiul sub braţ şi se scufundă spre siguranţă, ieşind frecvent la suprafață ca să-l lase pe pui să respire. Vidra adultă poate sta sub apă patru până la cinci minute, dar bebeluşii trebuie să respire mai des. Mamele vi­dre îşi îmbrăţişează şi îşi sărută puii, dar îi şi „ating” câteodată, când e necesar.
 
 Mările în care trăiesc aceste animale sunt deseori destul de aspre. Când e furtună, vidra se înveleşte în câteva frunze de vareh şi se întinde prin patul de plante, unde are o adevărată saltea. Aceasta o menţine în siguranță chiar deasupra stâncilor periculoase, unde valurile se sparg şi urlă. Dar chiar şi cu acest potenţial pericol, vidra de mare pare să fie în pa­ce şi fericită.
 
 În textul nostru, psalmistul cheamă mările şi toate făpturile. să se unească în a-L lăuda pe Dumnezeu. Şi în timp ce valurile zgomotoase dau un răspuns invitaţiei, putem să ne imaginăm vidrele unindu-se în laudă în felul lor propriu.