NU MI-AM DAT SEAMA

Într-o zi, căutam, împreună cu un prieten, o anume pasăre, pe care n-o văzusem niciodată. Alţii o observaseră în refugiul pentru păsări în care ne uitam noi, dar n-am reuşit s-o găsesc acolo, în ciuda celor două călătorii anterioare. Mergeam împreună de-a lungul unui debarcader dintre două heleştee când un mic stol de păsări a început să sosească în sălciile de pe una din părţile debarcaderului. Mi-am îndreptat binoclul spre fiecare dintre micile gheme în mişcare, ca să-mi dau seama dacă era printre ele şi pitulicea pe care o căutam.
 
 După ce am descoperit multe păsări drăguţe, dar destul de obişnuite, pe care le văzusem de foarte multe ori înainte, am observat-o dintr-o dată pe cea pe care o căutam. Era acolo  o pitulice cenuşie cu gâtul negru, în penaj de împerechere, mâncând pe o ramură, în lumina plină a soarelui.
 
 Eram atât de emoţionat că abia puteam să vorbesc. I-am făcut semn prietenului meu care s-a apropiat şi amândoi am privit la pasăre pentru mai mult timp. Apoi am simţit ceva ce m-a făcut să uit de toată acea priveliște încântătoare. Nedându-mi seama prea bine de ce făceam, în încercarea mea de a privi pasărea mai bine, mi-am pus una dintre cizme exact pe un muşuroi de furnici destul de mare, şi în timp ce priveam la pasăre, sute şi mii de furnici urcaseră pe cizma mea şi pe picior.
 
 Se părea că acele insecte şi-au început toate o dată ciupiturile lor dureroase. Cu mult strigăt şi ţopăială am scăpat de furnici. Desigur, păsările de care mă bucurasem plecaseră de mult în momentul când am avut totul sub control.
 
 Aceasta seamănă foarte mult cu păcatul. În timp ce ne bucurăm de bi­necuvântările vieţii, păşim într-o situaţie care, din cauză că nu am fost atenţi, aduce probleme care iau foarte mult efort pentru a fi corectate. Dacă m-aş fi uitat unde călcam, n-aş fi avut niciodată problema în care am intrat. Şi, ca să evit să fiu surprins de păcat, trebuie să fiu întotdeauna veghetor.