lunes, 16 diciembre 2024
OBICEIURI CIUDATE ÎN SOMN
Ai observat vreodată un câine trezindu-se din somn, mergând în cerc de câteva ori, apoi culcându-se din nou? Un om care a studiat lupii din Arctica a hotărât să imite acest comportament observat la lupii pe care îi cerceta. Şi-a pus ceasul să sune la fiecare câteva zeci de minute şi când acesta suna, se scula din pat, mergea în jurul patului, îşi punea din nou ceasul să sune şi se culca. El a continuat acest lucru până când i s-a părut natural şi a constatat că dormea mult mai bine astfel. De fapt, s-a obişnuit atât de mult cu acest lucru încât nu mai putea dormi fără el.
Poate fi un obicei de supravieţuire al câinilor, sau poate că exerciţiul fizic îmbunătățește calitatea somnului. Nimeni nu ştie sigur. Dar oricare ar fi motivul, se pare că e caracteristic multor animale să doarmă cu intermitențe.
Cimpanzeii dintr-o regiune din Africa fac acest lucru în mod diferit, totuşi. De câteva ori în timpul nopţii, ei încep să ţipe şi să urle din locul unde dorm. Câteva minute mai târziu, zgomotul scade, până când, în cele din urmă, liniştea domneşte din nou, apoi ciclul se reia. Un explorator din junglă care a angajat o grupă de hamali băştinaşi, a raportat că, în timpul nopţii, unul dintre oameni a început să ţipe în somn. Ţipetele lui au fost repede preluate de ceilalţi, până când, ca şi cimpanzeii, întregul grup făcea să răsune jungla de țipetele lor înfiorătoare. Apoi totul s-a stins, până la corul următor.
Un autor crede că e posibil ca aceste zgomote puternice în noapte să fie menite să înfricoşeze prădătorii care rătăcesc prin junglă.
Suntem avertizaţi să veghem ca nu cumva Domnul să vină în timp ce noi dormim, dar referirea se face la un somn spiritual, nu la unul fizic. Despre acesta din urmă citim: „Când te vei culca, vei fi fără teamă şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.”