Logo myBible myBible
Il mio account

domenica, 15 dicembre 2024

CÂNTECE ÎN NOAPTE

Dar nici unul nu zice: „Unde este Domnul, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea...” Iov 35:10

Cum te simţi când te trezeşte cineva la miezul nopţii? Bine şi fericit sau iritat? Probabil că asta depinde de o mulţime de factori - cât eşti de  obosit, cât de mult ai mâncat, ce fel de vise ai avut. În orice caz, nimănui nu-i face plăcere să fie trezit noaptea. Cu toate acestea, te trezeşti, uneori, noaptea, fără nici un motiv şi dacă nu îţi este frică de întuneric şi te simţi destul de bine, te întinzi la loc şi încerci să adormi, ştiind că nu are rost să te scoli. Sau acesta poate fi un timp foarte liniştit, în care ai ocazia să vorbeşti cu Dumnezeu despre multe lucruri care te interesează.
 
 Dacă este primăvară sau vară, poţi asculta ţârâitul insectelor. Ascultând cu atenţie, poţi auzi şi o chemare a unei păsări. Există păsări ca bufnițele sau păpăludele, care nu-şi fac auzită strigarea decât noaptea. Dar poţi auzi chiar şi păsări care nu cântă decât ziua.

Mierlele pot fi auzite deseori într-o noapte cu clar de lună. Privighetoarea europeană este un exemplu foarte cunoscut de cântăreţ al nopţii.
 
 Există o pasăre care începe să cânte, indiferent că este zi sau noapte, dacă este deranjată. Brumăriţa de pădure, sau vrabia-spin, care de fapt nu este deloc vrabie, ci face parte din familia prunelidelor, este o astfel de pasăre. Ea trăieşte în Europa şi seamănă foarte mult cu o vrabie, fiind mică, maronie cu dungi, la culoare. Cântecul ei este un clinchet precipi­tat, ceva asemănător cu cel al unei pitulice.
 
 După câte se pare, brumăriţa de pădure are un somn foarte uşor, deoarece se trezeşte la cel mai mic zgomot şi începe să cânte. Ea cântă la o rafală de vânt, la o ploaie neaşteptată, sau chiar dacă numai te plimbi pe lângă cuibul în care doarme.
 
 Brumăriţa de pădure cântă cu precădere în decembrie şi în ianuarie, când majoritatea păsărilor sunt foarte tăcute. Este, deci, o pasăre căreia îi place cu adevărat să cânte. Nici gerul iernii, nici întunericul nopţii, nici ploaia şi nici lumina nu o pot opri să cânte.

 

Altro
Lingua dell'interfaccia
Schema di colori

Questo elemento non è disponibile al momento.